Pori dilataţi? Iată 7 metode eficiente ca să-i micşorezi rapid

22 decembrie 2015   Viață de vedetă

Tenul gras este mai predispus să sufere din cauza porilor dilataţi. De vină pentru apariţia „găurelelor“ încărcate de pe faţă se face excesul de sebum, care dilată mult porii pielii, într-atât încât pielea ajunge să semene cu o coajă de portocală. Vestea bună este că există mici trucuri ca să nu mai ai pori dilataţi.

Aceste remedii contribuie la reducerea şi diminuarea porilor simplu şi fără costuri mari.

1. Cum scapi de pori dilataţi - Albuşul redă supleţea tenului

Folosit pentru a restrânge porii prea mari, albuşul de ou are şi efect de tonifiere a pielii,redându-i supleţea. Fă o mască din albuşuri pentru a reduce şi excesul de sebum. Ai nevoie de un albuş,două linguri cu fulgi de ovăz şi două linguri cu suc de lămâie.

Fă o pastă din ingrediente,aplic-o pe faţă şi lasă să stea cel puţin o jumătate de oră. Clăteşte faţa cu apă rece şi din abundenţă. E bine să foloseşti această mască de două ori pe săptămă dacă vrei să ai o piele frumoasă,cu aspect întinerit.

2. Suc de castravete micşorează porii

Amestecă sucul de la un castravete de mărime medie cu o lingură de mălai. Aplică pasta uniform pe suprafaţa tenului şi las-o să acţioneze un sfert de oră.

Îndepărteaz-o cu jet de apă rece. Această mască nu doar că micşorează acei pori dilataţi, dar îmbunătăţeşte vizibil textura pielii.

3. Adio pori dilataţi! Sucul de roşii decolorează petele

Aplică pe faţă sucul de la o roşie şi lasă să acţioneze aproape 20 de minute. Clăteşte faţa cu apă călduţă. Roşiile conţin un nivel ridicat de acid şi potasiu care ajută şi la „ştergerea“ petelor de pe faţă.

4. Cuburi de gheaţă strânge porii

Rulează o bucată de gheaţă sau un cub rece,înfăşurat într-o bucată de pânză,pe toată suprafaţa feţei. Porii îşi reduc din dimensiuni şi nivelul de sebum scade şi el. Efectul surprinzător de bun este,însă,temporar.

5. Iaurtul netezeşte pielea şi te scapă de pori dilataţi

Efect benefic asupra porilor feţei îl are şi iaurtul. Aplică pe faţă un iaurt fără prea multă grăsime şi după aproximativ 20 de minute clăteşte bine faţa cu apă caldă. Repetă acest remediu de două ori pe săptămână şi vei vedea că în câteva săptămâni faţa ta va arăta mult mai bine şi va avea un aspect neted.

6. Bicarbonatul previne dilatarea porilor

Pentru că are proprietăţi antibacteriene şi antiinflamatoare,bicarbonatul de sodiu este folosit şi în combaterea coşurilor şi a acneei. În plus, te scapă de pori dilataţi.

Fă o pastă din două linguri de bicarbonat şi două linguri de apă caldă,aplic-o în zonele porilor măriţi şi masează cu mişcări circulare fiecare loc în parte timp de o jumătate de minut.

Clăteşte apoi tenul cu apă rece. Bicarbonatul îndepărtează resturile de celule moarte,murdăria şi alte impurităţi. Bicarbonatul de sodiu reglează,de asemenea,conţinutul de acid al pielii şi menţine echilibrul pH-ului.

7. Exfoliantul din miere şi zahăr închide acei pori dilataţi

Petru a prepara exfoliantul din  miere şi zahăr ai nevoie de o lingură de miere,una de zahăr brun şi puţin suc de lămâie.

Spală-te pe faţă în mod obişnuit,cu apă calduţă şi apoi masează pielea uşor cu această pastă care exfoliază blând tenul. După cinci minute clateşte-te cu apă călduţă şi vei vedea că pielea ae mai puţinio pori vizibili.

Mai multe