Poveste de viaţă: „Gelozia distruge căsnicia”

Se spune că cine nu este puţin gelos nu iubeşte cu adevărat. După cinci ani de mariaj cu un bărbat care o controla la orice pas, Mihaela T. şi-a dat seama că gelozia se poate transforma într-o boală. Povestea ei poate fi o pildă pentru situaţii asemănătoare...

Pe Albert l-am cunoscut la ziua unei prietene,acum mai bine de 10 ani. Era un bărbat înalt,cu părul şaten şi ochi verzi,iar când zâmbea,făcea o gropiţă în obrazul stâng. Când am făcut cunoştinţă cu el,am simţit că inima avea să-mi sară din piept. După ce am schimbat câteva cuvinte,mi-a cerut numărul de telefon şi astfel am continuat să ne vedem.

Primele semne de gelozie

La începutul relaţiei noastre,Albert s-a purtat ireproşabil. Îmi făcea periodic mici cadouri,îmi oferea flori şi chiar mă ducea cu maşina la muncă. Eram fericită că am un iubit aşa de grijuliu şi protector. Când am sărbătorit un an de relaţie,m-a cerut în căsătorie. Am acceptat din toată inima. Îl iubeam foarte mult şi voiam să-mi petrec toată viaţa alături de el. După nuntă,ne-am mutat împreună şi-atunci au început necazurile. Îmi citea mesajele de pe telefon şi deseori răspundea el când mă suna careva,chiar dacă eu eram lângă mobil. Mai rău,mă punea să dau telefonul pe difuzor,pentru a asculta tot ce vorbeam. Mă ducea în fiecare zi la muncă şi mă aştepta la ieşire,ca să fie sigur că nu mă întâlnesc cu vreun alt bărbat. Când l-am întrebat de ce nu are încredere în mine,mi-a zis că el este convins că nicio femeie nu rămâne fidelă multă vreme şi vrea să se asigure că niciun alt bărbat nu mă va lua de lângă el. I-am zis că nu are vreun motiv să creadă că îl voi înşela pentru că-l iubesc foarte mult. Dar nu m-a crezut...

M-a îndepărtat de cei dragi

Din cauza bănuielilor lui,am început să mă văd din ce în ce mai rar cu prietenele mele şi chiar cu părinţii mei. Mi-a interzis să ies în oraş fără el,spunându-mi că nu înţelege de ce o femeie măritată trebuie să bea o cafea la terasă. Astfel,ori de câte ori mă vedeam cu prietenele mele,el se autoinvita,deşi era singurul bărbat de la masă. Nici cu părinţii mei nu mă vedeam prea des,pentru că-mi reproşa că familia încearcă să mă îndepărteze de el.

Am renunţat la copil din cauza lui

Chiar dacă eu îmi doream un copil,soţul meu nu a fost niciodată de acord ca familia noastră să se mărească. La patru ani de la căsătorie am rămas însărcinată. Am crezut că dacă îi voi spune că avem un copil pe drum,va renunţa la ideea lui absurdă de a nu fi tată. Dar nu a fost deloc aşa. Mi-a reproşat că s-a întâmplat asta şi mi-a zis că el nu vrea să mă împartă cu nimeni,nici măcar cu rodul iubirii noastre. I-am spus că nu vreau să renunţ la sarcină şi,orbit de gelozie,m-a lovit,după care m-a încuiat în camera noastră. După două zile,m-a dus cu forţa la spital şi-am avortat. Atunci mi-am dat seama că ceea ce simţeam pentru el nu mai era iubire,ci ură,şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să ies din această căsnicie.

Am început o nouă viaţă

Decisă fiind că nu mai vreau să-mi continui viaţa alături de Albert,am profitat într-o zi când a trebuit să plece mai devreme la muncă şi m-am dus să vorbesc cu un avocat. Am înaintat actele de divorţ şi m-am mutat într-un alt apartament. Pentru a fi sigură că nu dă de mine,mi-am schimbat locul de muncă şi numărul de telefon. Chiar dacă soţul meu m-a implorat prin diverse mijloace să mă întorc la el,am refuzat categoric. Fiind legată atâta timp de un om gelos,m-am simţit liberă ca pasărea cerului când am semnat actele de divorţ.