Povestea băiatului care trăia pe străzi şi care a inventat brandul de lux Louis Vuitton
Louis Vuitton este brandul de lux nr. 1 în lume, estimat la 30 de miliarde de dolari, însă istoria sa a început deloc spectaculos, în secolul al XIX-lea, când un adolescent care trăia pe străzi visa cu ochii deschişi la ziua în care va avea succes.
Acel tânăr n-avea bani şi nici mâncare, lucru care l-a făcut să accepte orice muncă măruntă care-i permitea să supravieţuiască. Astfel, a ajuns să fure meserie de la nişte artizani şi meşteşugari, lucru care i-a permis, mai târziu, să-şi construiască imperiul mult visat.
Louis Vuitton s-a născut în 1821 şi a crescut în Anchay, Franţa, într-o familie în care tatăl era femier, iar mama lui, pălărieră. La acea vreme, ţara de-abia îşi revenea în urma războaielor lui Napoleon şi mulţi fermieri, ca familia Vuitton, au falimentat.
După ce şi-a petrecut întreaga copilărie lucrând pământul din zi şi până-n noapte, Louis a dat de greu la 10 ani. Mama lui, Corinne Gaillard, a murit, iar tatăl lui, Xavier Vuitton, s-a recăsătorit la scurt timp. Doar că relaţia cu mama lui vitregă nu era deloc plăcută, aşa că bietul băiat s-a văzut nevoit să plece de-acasă, la 13 ani, şi să încerce să se descurce singur în viaţă. Fără bani şi fără mâncare, a plecat la Paris...
Atunci a început să lucreze cu acei meşteşugari care l-au învăţat tot felul de lucruri folositoare creerii propriului brand. Nu câştiga mult, dar devenise expert în lucrul cu metalul, piatra, pielea şi lemnul. De fapt, salariul lui nu-i putea asigura nici măcar un acoperiş deasupra capului, lucru care l-a făcut să ajungă să doarmă pe străzi. Se culca adesea în pădure, învelit doar cu o păturică...
La acea vreme, se deschidea prima cale ferată la Paris, ceea ce facilita călătoriile de tot felul şi crearea de valize pentru artistocraţi. Louis s-a decis să lucreze şi el în domeniul care nu-i era deloc străin, având în vedere experienţa sa cu artizanii parizieni. Astfel, s-a angajat şi, la scurt timp, a devenit creatorul de valize al Împărătesei Franţei, Eugenie de Montijo.
După un an de lucru pentru Împărăteasă, Vitton şi-a deschis propriul magazin şi a venit cu idei inovatoare pentru produse noi, care au schimbat radical industria.
Valizele de atunci aveau capacul curbat, pentru a nu menţine ploaia, însă nu puteau fi puse una peste alta în vagoanele de tren. De asemenea, erau confecţionate din piele, iar Louis a venit cu ideea de a le fabrica din pânză, care era mai rezistentă la ploaie şi mai uşoară. În plus, valizele lui aveau capacul plat, ceea ce le permitea depozitarea lor una peste alta. O altă schimbare a fost că Vuitton a început să se joace cu culorile, preferând iniţial griul, o nuanţă modernă pentru acele timpuri.
În numai doi ani, valiza lui a devenit accesoriul obligatoriu al celor cu bani.
La scurt timp, adică în 1867, şi-a dorit şi revoluţionarea genţilor de mână, doar că, tocmai când se bucura de un succes fără precedent, a venit un nou război şi Vuitton a pierdut iar tot. A ajuns fără casă pentru a doua oară, fără afacere şi fără bani. Războiul i-a distrus afacerea şi viaţa. A ajuns să locuiască într-un adăpost pentru refugiaţi, unde era cât pe ce să moară de foame.
În 1871, s-a încheiat războiul şi Louis s-a întors acasă, unde constatase că toate materialele îi fuseseră furate şi magazinul devastat. A luat-o de la zero. Din nou. A găsit o nouă locaţie şi, în numai câteva luni, primea comenzi din toate colţurile lumii. A început să creeze produse noi, iar, în 1885, avea atâtea comenzi internaţionale, încât s-a văzut nevoit să deschidă un alt magazin la Londra.
Printe clienţii lui se numărau tot felul de aristocraţi şi membrii ai familiilor regale, precum Regele Spaniei şi Ţarul Rusiei. În 1892, a editat primul catalog, pentru a facilita comenzile, lucru care a dus afacerea la un alt nivel.
În acelaşi an, Louis Vuitton a murit subit şi inexplicabil în casa lui. Avea 72 de ani. Iar cauza morţii lui a rămas şi-n ziua de azi un mister. Întreaga afacere a fost preluată de fiul lui, Georges, care a continuat extinderea ei.
Acesta a călătorit în Statele Unite pentru a participa la un târg internaţional, lucru care i-a deschis un univers nou. A dezvoltat brandul şi în America, a creat eticheta şi conceputul de magazin specializat, împreună cu un nou partener de afaceri.
În 1896, Georges a creat monograma LV, care să amintească de tatăl lui şi care se află şi-n prezent pe toate produsele Louis Vuitton.
Foto - Shutterstock, Instagram Louis Vuitton