Povestea de viață a Reginei Elisabeta a II-a și ce favor i-a făcut capriciosului său soţ

Avea 96 de ani de viaţă şi 70 de ani de domnie. Această extraordinară doamnă şi suverană a fost istorie într-un corp firav de femeie. Cel mai longeviv monarh pe care l-a văzut vreodată Regatul Britanic este, astăzi, înlocuit pe tronul Angliei.

,,Lilibet este mândria mea“, spunea, odată, tatăl acesteia, Regele George al VI-lea. Monarhul acelor vremuri n-avea de unde să ştie că fiica lui cea mare nu doar că o să-i confirme aşteptările, ci i le va depăşi cu brio, servind Anglia din postura de suveran cât o viaţă de om. Pe 6 februarie 1952, la doar 26 de ani, după ce tatăl acesteia se stingea din viaţă, tânăra Elisabeta primea o responsabilitate pe care nu şi-ar asuma-o, acum, nici persoane trecute de 30 de ani – responsabilitatea coroanei unuia dintre cele mai importante regate europene. Poate spune cineva că nu s-a descurcat? Sau că n-a trăit momente care, pe alţii, i-ar fi dărâmat atât de uşor? Destrămarea mariajelor copiilor ei, moartea Prinţesei Diana, exilul Prinţului Harry în Statele Unite şi chiar şi pandemia zilelelor noastre sunt doar câteva dintre cele mai sensibile evenimente care i-au marcat domnia, fără s-o clatine de pe tron.

Prinţesa Elizabeth Alexandra Mary s-a născut pe 21 aprilie 1926, la Londra, fiind prima moştenitoare a Prinţului Albert, Duce de York (devenit, mai târziu, Regele George al VI-lea) şi a soţiei acestuia, Elizabeth Bowes-Lyon. Sora ei mai mică şi cu o viaţă mult mai dezordonată şi rebelă, Prinţesa Margaret, avea să vină pe lume în 1930.

La 13 ani s-a îndrăgostit

Destinul Elisabetei s-a schimbat surprinzător atunci când unchiul ei, Regele Edward al VIII-lea, a abdicat în 1936, din dragoste pentru divorţata americană Wallis Simpson. Din acel moment, viaţa ei lipsită de griji avea să ia o turnură pentru care nu fusese pregătită: tatăl ei devenea rege, iar ea, prinţesă moştenitoare, la o vârstă de doar 10 ani.

Deja, Prinţesa Elisabeta era privită diferit faţă de sora sa de care era nedespărţită, Margaret. Ea devenea fiica cea importantă, căreia îi era rezervată o educaţie mai consistentă, cu ajutorul celor mai buni profesori din Anglia. Chiar dacă era pe deplin conştientă de viitorul ei, o Lilibet de doar 13 ani a căzut victimă unui sentiment care le încearcă adesea pe adolescentele de vârsta ei: îndrăgosteala. Obiectul pasiunii ei? Chipeşul Prinţ Philip Mountbatten, fiul Prinţului Andrew al Greciei, un tânăr crescut sub soarele arzător al insulei Corfu.

Iniţial, Regele a fost împotriva lor

Philip i-a împărtăşit sentimentele, iar cei doi au ţinut legătura prin scrisori ani de-a rândul. Formau un cuplu interesant: Elisabeta era tăcută şi rezervată, în timp ce iubitul ei apărea ca energic, vesel şi zgomotos. Tatăl Elisabetei nu a fost, iniţial, prea încântat de alegerea fetei lui. Deşi cei din familia Mountbatten aveau legături atât cu casa regală daneză, cât şi cu cea grecească, nu deţineau o avere considerabilă şi li se dusese vestea şi că ar fi dificili.

Cu toate acestea, Elisabeta avea să-şi impună voinţa, iar la 20 noiembrie 1947, avea să se căsătorească cu vărul ei distant, Philip, la Catedrala Westminster Abbey din Londra. Prinţesa Elisabeta şi cel care a devenit Duce de Edinburgh, prin căsătorie, n-au pierdut deloc timpul şi au dat regatului primul moştenitor, un an mai târziu. În 1948, venea pe lume Prinţul Charles, un prinţ care-şi aşteaptă şi astăzi rândul la coroana Angliei. Sora lui, Prinţesa Anne, se năştea în anul 1950, iar fraţii mai mici ai acestora, Andrew şi Edward, în anul 1960, respectiv anul 1964, la o distanţă considerabilă faţă de primii doi.

Numele regal: „Elisabeta, desigur‟

Pe 6 februarie 1952, Elisabeta şi soţul ei se întorceau dintr-o călătorie în Kenya. Era ziua când tatăl acesteia, Regele George, deceda după lungi probleme de sănătate, iar Elisabeta se vedea urcând pe tron mult mai devreme decât s-ar fi aşteptat. Pusă să-şi aleagă un nume regal pentru acest nou rol al său, prinţesa n-a avut deloc dubii: „Elisabeta, desigur‟.

Încoronarea ei a avut loc la 2 iunie 1953, tot la Westminster Abbey, iar maiestuoasa ceremonie a fost transmisă live la televizor, un lucru care avea să se întâmple în premieră în acest regat. O familie nouă avea nevoie de un nume de… familie, iar Regina Mary, bunica Elisabetei, a insistat ca nepoata ei să-l păstreze pe cel al Casei Windsor, şi nu Mountbatten, aşa cum ar fi vrut Prinţul Philip.

Ce favor i-a făcut soţului ei

„Sunt singurul bărbat din ţară căruia nu i se permite să le dea copiilor lui numele lui de familie‟, avea să se plângă Ducele. Mai târziu, regina i-a făcut un favor capriciosului ei soţ (despre care au circulat multe zvonuri de infidelitate), dictând ca toţi descendenţii pe linie masculină, care nu vor avea titluri regale, să poarte numele Mountbatten-Windsor. Este cazul micuţului Archie, fiul Prinţului Harry şi al soţiei sale, Meghan Markle, cel mai mic dintre cei opt strănepoţi ai suveranei, care a devenit bunică tot de opt ori.

Familistă, puternică şi responsabilă, Elisabeta este, poate, ultima figură regală ca la carte, crescută cu rigorile şi tradiţiile unei monarhii vechi de când lumea, dar chiar şi-aşa, deosebit de adaptabilă la nou. O regină ca cele din poveştile de altădată.

@Gettyimages