Prinţesa Diana s-a logodit înainte de a muri?

17 august 2011   Viață de vedetă

Noi informaţii despre regretata prinţesă Diana umplu paginile ziarelor din întreaga lume. Mai nou, este vorba de reluarea suspiciunilor legate de o posibilă logodnă a prinţesei înainte de a trece la cele veşnice. O jurnalistă germană este cea care a făcut această dezvăluire.

Încă o bilă neagră se îndreaptă către casa regală britanică. De tura asta,este vorba de cea care a spălat în trecut din păcatele monarhiei şi a construit o imagine mult mai caldă a acesteia. Lady Di,cum a rămas în sufeletul britanicilor,s-a logodit în secret cu Dodi Al-Fayed,cu doar câteva zile înainte de a muri într-un accident de automobil la Paris,în august 1997,potrivit unei jurnaliste germane.Trixi Chall,care a lucrat pentru tabloidul german Bild timp de peste două decenii,susţine că a văzut-o pe Diana în Monte Carlo arătând cu degetul şi apoi probând un inel cu diamante aflat în vitrina unui magazin de bijuterii.Ulterior,Dodi Al-Fayed a făcut aranjamentele necesare pentru ca acel inel-valorând 11.500 de lire sterline (13.000 de euro)-să fie trimis din magazinul Repossi din Monte Carlo la filiala sa pariziană. Inelul i-a fost livrat apoi la hotelul Ritz din Paris,cu doar câteva ore înainte ca prinţesa Diana şi Dodi Al-Fayed să moară în acel accident de automobil.

Mai multe