Prinţul Harry, atacuri de panică şi consum de alcool. Ce l-a ajutat să se trateze
Prinţul Harry a trecut prin episoade grele în urma morţii mamei sale, Prinţesa Diana. În momentele dificile, Harry a experimentat atacuri de panică şi a găsit consolare în băuturile alcoolice.
În timp ce o armată de oameni era la picioarele lui, Prinţul Harry era distrus pe interior! Problemele sale au apărut imediat după moartea Prinţesei Diana, în anul 1997, când el avea doar 12 ani. În serialul realizat împreună cu Oprah Winfrey, „The Me You Can't See‟, acesta a mărturisit că îşi aminteşte că avea momente în care suferea de anxietate severă, înainte de a participa la evenimentele regale: „Începând cu vârsta de 28 de ani şi până la 32 de ani, viaţa mea a fost un coşmar. Simţeam că temperatura corpului meu era cu două sau trei grade mai mare decât a persoanelor aflate în cameră. Eram dispus să beau, eram dispus că iau droguri, eram dispus să încerc şi să fac lucrurile care mă făceau să mă simt mai bine. Încercam să maschez ceva‟, a mărturisit Harry, potrivit BBC.
Misiunile militare i-au fost utile
Armata l-a ajutat pe Prinţul Harry să se regăsească: „Cele mai fericite momente din viaţa mea au fost cei 10 ani în armată. În Afganistan eu am fost la fel ca toţi ceilalţi şi departe de controlul presei. Acolo m-am simţit cel mai normal‟. El era de părere că mediul în care trăia nu i se potrivea deloc - dorul de mamă, dorinţa de a fi un om normal şi nevoia de libertate l-a făcut pe Prinţul Harry să apeleze, timp de patru ani, la terapie pentru a duce o viaţă normală, aşa cum îşi dorea, iar Meghan Markle i-a fost mereu aproape: „Majoritatea dintre noi avem o formă de traumă, pierderi sau dureri nerezolvate. Am consultat medici, terapeuţi. Am ştiut că dacă nu voi face terapie o voi pierde şi pe această femeie cu care mă vedeam petrecându-mi restul vieţii‟, a spus el.
Sursă foto: Shutterstock