Prinţul Philip a murit, Anglia este în doliu! 29 de lucruri inedite despre marea iubire a Reginei Elisabeta a II-a

9 aprilie 2021   Viață de vedetă

Ducele de Edinburgh (99 de ani) şi-a petrecut ultimele clipe din viaţă la castelul Windsor, alături de soţia sa, după ce a stat internat 28 de zile, începând cu jumătatea lunii februarie, din cauza unei infecţii şi a unei afecţiuni cardiacee preexistente. Moartea sa trimite brusc populaţia britanică şi familia regală în doliu. „Pur şi simplu, a fost forţa mea şi a rămas în toţi aceşti ani”, a spus Majestatea Sa, Elisabeta a II-a, la banchetul desfăşurat cu prilejul Nunţii de Aur, din 1997. Sunt multe lucruri inedite despre Prinţul Philip, pe care este posibil să nu le ştii. Am făcut o listă cu 29 dintre ele.

Până astăzi, 9 aprilie, când s-a pronunţat decesul său, Philip a fost cel mai longeviv consort din istoria Marii Britanii şi cel mai vechi partener al unui monarh domnitor. Până la vârsta de 99 de ani, Ducele de Edinburgh a avut parte de o viaţă încredibilă, plină de suspans şi situaţii aproape imposibil de trăit de un om de rând. De la creşterea în exil în Franţa, Anglia şi Scoţia, până la pierderea iubitei sale surori Cecilie într-un accident de avion, când era doar un adolescent, de la renunţarea la tronurile greceşti şi daneze pentru a deveni un cetăţean britanic naturalizat şi până la a se căsători cu prinţesa Elisabeta de atunci, viaţa Ducelui a fost ca un roman memorabil, scris cu sânge albastru.

1. Philip s-a născut la 10 iunie 1921, sub numele de prinţul Philip al Greciei şi Danemarcei;

2. Locul de naştere: vila palatului Mon Repos, de pe insula Corfu;

3. Părinţii săi au fost prinţul Andrew al Greciei şi Danemarcei şi prinţesa Alice de Battenberg;

4. El a fost singurul băiat al cuplului şi al cincilea copil, având patru surori mai mari, Margarita, Theodora, Cecilie şi Sophie;

5. În ciuda faptului că s-a născut în Grecia, el nu a vorbit această limbă, dar a înţeles-o;

6. În schimb, el a spus că se considera danez;

7. Era trilingv, vorbea fluent engleză, franceză şi germană;

8. Familia sa a fost exilată din Grecia când era copil, după ce unchiul său, regele Constantine, a fost forţat să abdice în urma războiului greco-turc. În calitate de general în armată, propriul său tată, prinţul Andrew, a fost acuzat de trădare şi exil, obligând familia să fugă.

9. Au locuit mai întâi la Paris, rămânând la casa mătuşii sale foarte bogate, prinţesa George a Greciei şi Danemarcei;

10. Mai târziu, Philip a fost trimis să locuiască cu rudele sale în Marea Britanie, în timp ce tatăl său s-a stabilit la Monaco, iar mama sa a fost instituţionalizată într-un azil din Elveţia;

11. A locuit împreună cu bunica sa maternă, Victoria Mountbatten, vizionara marchiză din Milford Haven, la Palatul Kensington, şi cu unchiul său, George Mountbatten;

12. A învăţat mai întâi la şcoala Cheam din Regatul Unit, înainte de a fi trimis la o şcoală din Germania, deţinută de familia cumnatului său.

13. Adolescenţa lui Philip a fost afectată de o mare tragedie. Sora sa Cecilie a murit împreună cu nepoţii săi într-un accident de avion, iar unchiul şi tutorele lui, Lord Milford Haven a murit de cancer osos, la scurt timp;

14. La terminarea şcolii, s-a alăturat Marinei Regale şi, când a absolvit, a fost considerat cel mai bun cadet din generaţie;

16. Surorile sale s-au căsătorit cu prinţi germani, ceea ce i-a îngreunat viaţa, pe măsură ce lumea intra în război împotriva lui Hitler;

17. S-a întâlnit cu prinţesa Elisabeta de atunci în anul 1939, după ce a fost rugat de unchiul său, Lord Mountbatten şi de regina-mamă să le escorteze pe Elisabeta şi pe sora ei, prinţesa Margaret, în timpul unei vizite la Colegiul Naval Regal din Dartmouth;

18. Philip şi regina au fost veri de gradul trei – ambii, descendenţi ai reginei Victoria;

19. El a avut mai multe legături amoroase în tinereţe, înainte de a forma o relaţie oficială cu Elisabeta;

20. Cea mai cunoscută dintre fostele partenere a fost canadianca Olsa Benning;

21. În 1946, când Elisabeta avea 20 de ani, Philip i-a scris regelui şi i-a cerut mâna fiicei în căsătorie

22. Logodna a fost amânată până după ce Elisabeta împlinea vârsta de 21 de ani

23. Philip şi-a abandonat titlurile greceşti şi daneze în favoarea numelui „Mountbatten”, ceva mai anglicizat;

24. Înainte de ziua nunţii sale, a devenit un cetăţean britanic naturalizat;

25. S-a căsătorit cu prinţesa Elisabeta la Catedrala Westminster, la 20 noiembrie 1947;

26. Căsătoria lor a fost cea mai lungă căsătorie regală din istorie;

27. Nunta a fost difuzată la radio şi ascultată de 200 de milioane de oameni;

28. Surorile sale şi soţii lor nu au fost invitaţi la nuntă din cauza aversiunii pe care o avea poporul englez faţă de germani, la acea vreme;

29. Mama sa a participat - deşi trăia la acel moment viaţa de călugăriţă în Grecia.

@shutterstock

Mai multe