Programul tău de răsfăţ pentru 2011

24 martie 2011   Viață de vedetă

Să începi anul cu... puţin răsfăţ? Parcă sună bine! Noi am pus la punct un program de îngrijiri pentru tine, care să te facă să arăţi impecabil tot anul. Iată ce-ţi propunem!

O dată pe săptămână,fă-ţi manichiura

Mâinile sunt cartea ta de vizită,de aceea nişte unghii îngrijite spun numai lucruri bune despre tine.

Fă-ţi timp o dată pe săptămână pentru a-ţi răsfăţa mâinile. Înmoaie unghiile într-un bol cu apă caldă în care ai pus câteva picături de lămâie,împinge cuticulele cu ajutorul unui beţişor special,din lemn de bambus. Apoi,aplică un lac tratament şi oja.La sfârşit de săptămână,dormi pe săturate

Specialiştii spun că opt ore de somn sunt ideale pentru a te simţi odihnită. Totuşi,dacă nu reuşeşti în timpul săptămânii să dormi pe săturate,este momentul să te răsfeţi.

În plus,dacă la ora prânzului te simţi obosită,trage un pui de somn,ori de câte ori poţi să-ţi permiţi luxul acesta!

De două ori pe săptămână,foloseşte aţă dentară

Pentru a avea dinţii frumoşi,dar şi sănătoşi,nu este de ajuns să te speli de două ori pe zi. O igienă completă a dinţilor înseamnă un periaj corect,o apă de gură folosită după fiecare periaj şi utilizarea unei aţe dentare de două ori pe săptămână.

Unele reziduuri se depun pe dinţi în anumite locuri unde periuţa de dinţi nu ajunge. Iată de ce este atât de necesară folosirea aţei dentare!

O piele fină se obţine doar cu îngrijire permanentă. O dată la două săptămâni,relaxează-ţi picioarele într-un lighean cu apă caldă,în care ai adăugat câteva picături din uleiul esenţial preferat.

Exfoliază-ţi apoi pielea cu un scrub şi cu ajutorul unei pietre ponce. La final,aplică o cremă hidratantă sau puţin ulei de măsline şi pune-ţi o pereche de şosete din bumbac.

Dacă nu vrei să foloseşti tot timpul rimel,o variantă simplă,ieftină şi comodă ar fi să-ţi vopseşti genele.

Mergi la un specialist care va alege nuanţa şi te va ajuta să ai genele pe care ţi le doreşti. Totodată,poţi opta pentru un permanent de gene,care-ţi va face genele să stea curbate aproximativ trei luni.

Pentru ca părul să se regenereze şi să-i stimulezi creşterea,mergi la coafor o dată la şase săptămâni şi tunde-ţi vârfurile.

În plus,acest lucru poate avea un efect benefic şi asupra psihicului:poţi încerca de fiecare dată o altă tunsoare,împrospătându-ţi mereu aspectul.

O dată la două luni,un masaj corporal

În măsura în care timpul şi bugetul îţi permit,mergi la un masaj profesional o dată la două luni.

În caz contrar,cumpără-ţi un ulei de masaj cu aroma preferată şi roagă-ţi soţul sau iubitul să te maseze pe tot corpul. În plus,îi poţi întoarce favorul! Astfel,veţi petrece un timp plăcut şi preţios împreună.

La fiecare oră,un pahar cu apă

Secretul unui ten sănătos şi al unui tonus bun este consumul de lichide. Medicii recomandă cel puţin doi litri de lichide pe zi (echivaletul a aproximativ opt pahare cu apă).

De aceea,atunci când stai la serviciu,nu uita să bei un pahar cu apă la fiecare oră. Astfel îţi vei asigura măcar minimum de lichide recomandat pentru o hidratare corectă.

Alte sfaturi:

-la fiecare două zile,fă mişcare;

-o dată pe săptămână,ai grijă de sprâncenele tale şi aplică o mască de faţă;

-o dată pe lună,exfoliază-ţi picioarele şi epilează-te;

-de două ori pe an,fă o cură de argilă pentru păr şi unghii;

-de două ori pe an,mergi la dentist pentru un consult profesional.

Sfat

Ca să arăţi bine,îngrijirile corporale şi ale tenului trebuie să fie repetate frecvent.

Mai multe