Raluca îţi povesteşte...:De ziua mea, am zis „Da!“

Care femeie nu visează să fie cea mai frumoasă în ziua nunţii ei şi să aibă parte de clipe de neuitat alături de alesul inimii? Eu de mică mi-am dorit să mă mărit de ziua mea. Mi-am împlinit visul, dar n-a fost uşor.

Ca să coincidă data de naştere cu ziua nunţii am avut nevoie de matematică, pentru calcule,şi de multă chimie, până l-am găsit pe cel potrivit. Recunosc, el mi-a ieşit în cale prin 2006, dar eu am fost prea ocupată să-l supun testelor de rezistenţă şi să le trec cu brio pe ale mele. În tot acest timp, mi-a propus de nenumărate ori să mergem pe acelaşi drum, dar m-am lăsat mai greu convinsă.

Au trecut anii şi, într-o zi, l-am întrebat dacă mai e valabilă propunerea. Răspunsul a fost pozitiv, aşa că am prins curaj. „Bun, atunci hai să fie ori în 2012, de ziua ta, ori în 2013,de ziua mea“, i-am răspuns, insistând cu ziua de naştere. A ales a doua variantă, să am mai mult timp de gândire. La mine a fost ca un făcut să pice sâmbătă ziua de naştere, 28 septembrie, şi în aceeaşi zi să schimb prefixul, 30 de ani.

Pregătirile au mers ca pe roate

Aveam un an şi jumătate la dispoziţie să plănuiesc nunta visurilor mele. Resurse nu erau cine ştie ce,aşa că am început să umplem puşculiţa. Nu ne-am bazat pe ajutorul părinţilor. Suntem oameni în toată firea,totuşi! Când am ajuns la capitolul naşi,ne-am amintit că prietenii noştri dragi ne-au propus în urmă cu ani buni să le fim fini.

Nu le-am răspuns atunci,dar am fost impresionaţi de gest. Au urmat organizarea cununiei civile şi a celei religioase. Totul s-a potrivit ca o mănuşă. Pentru „masă şi dans“ am ales un restaurant din centrul Ploieştiului;îndeplinea toate condiţiile noastre:să fie şic,să aibă tradiţie,să fie locul unde invitaţii să se simtă cu adevărat special.

În ochii mei se citea fericirea

A venit şi ziua cea mare. Emoţii n-am avut,mi-am făcut însă o listă ca să pot bifa tot ce aveam de făcut.  Aş fi vrut să-mi fie alături şi tata. Simţeam însă că de undeva de sus el mă priveşte mândru. În mod normal aş fi plâns de dor,dar când am deschis ochii am văzut câtă lume ne era alături… cred că mi se citea în ochi fericirea.

Tot ce îmi mai aduc aminte este că am dansat euforică toată seara. Unul din cele mai amuzante momente a fost de departe obiceiul cu prinsul jartierei. O armată de tineri înalţi ca brazii au rămas cu gura căscată când Matei,mai tânărul cavaler de onoare,de numai 11 ani,le-a „suflat“ jartiera.