Relaţia tumultuoasă dintre Frank Sinatra şi Ava Gardner, doi mari amatori de alcool, jazz şi sex

16 aprilie 2021   Viață de vedetă

Cele două staruri s-au întâlnit la începutul anilor '40, pe platourile de filmare MGM. Sinatra era deja un star de referinţă, însă s-a limitat atunci doar la o admira de la distanţă pe tânăra superbă cu ochi verzi. Gardner, în schimb, l-a catalogat pe cel care-i va deveni soţ „încrezut, arogant şi copleşitor”, după cum au declarat prietenii ei ulterior.

Ava şi Frank s-au întâlnit din nou în 1948 şi atunci a fost momentul în care au început să petreacă mult timp împreună. Actriţa avea numai 23 de ani, dar deja două divorţuri la activ (cu Mickey Rooney şi Artie Shaw), iar el era bine-mersi însurat încă din 1939, cu Nancy Barbato, care-i făcuse trei copii, însă acest lucru nu l-a împiedicat niciodată pe Sinatra să mai calce şi strâmb.

Gardner şi Sinatra aveau multe lucruri în comun – de la jazz, până la alcool şi sex. Mai mult de-atât, aveau în comun şi un mare defect – erau amândoi nesiguri pe ei şi nu suportau să stea singuri. În primă instanţă, îşi ascundeau relaţia de public şi presă, însă cercul lor de prieteni comuni ştiau deja despre idila pasională dintre ei şi de certurile lor aprinse. În ciuda neînţelegerilor exprimate cât mai strident, cei doi amorezi erau atraşi unul de altul ca-n prima zi.

Întreaga lume a aflat de povestea lor de amor în 1950, când o imagine cu ei împreună a fost publicată în presă. Drept urmare, cariera lui Sinatra a avut de suferit din cauza fanilor lui mai convervatori, care vedeau cu ochi critici asocierea muzicianului cu o vedetă de-o moralitate îndoielnică, precum Ava Gardner.

În 1951, soţia lui i-a acordat mult doritul divorţ şi Frank s-a putut însura cu Gardner, în cadrul unei mici ceremonii în Pennsylvania. Dar dramele nu s-au încheiat atunci. Chiar înainte de nuntă, Ava a primit scrisoarea unei prostituate care susţinea că avea relaţii intime cu iubitul ei de luni de zile.

În august 1951, cei doi soţi se aflau la un casino în Lake Tahoe, unde consumau amândoi cantităţi mari de şampanie. La 15 minute de la cearta lor răsunătoare, Frank a luat un pumn de somnifere. Când şi-a revenit, Gardner era lângă el, îngrijorându-se din cauza stării lui. Aceea a fost prima dintre toate celelalte încercări de a-şi lua viaţa care au urmat. La numai câteva săptămâni distanţă, a încercat să se sinucidă acasă al ei, tot după o ceartă-monstru.

În 1953, Frank şi-a vizitat soţia pe platoul de filmare de la Mogambo, în Africa, unde Ava i-a spus că era însărcinată cu copilul lor. Sinatra s-a bucurat enorm, însă doar pentru o scurtă perioadă, pentru că soţia lui a făcut avort pe ascuns. Mai mult, actriţa s-a mutat apoi în Spania pentru a fi cu cel mai mare toreador din lume, Luis Miguel Dominguin. Iar, după un an, a depus actele de divorţ.

Îndurerat, Sinatra şi-a tăiat venele, visând să se trezească pe patul de spital cu soţia sa alături. Ea nu era acolo, drept urmare Frank s-a hotărât să-i acorde divorţul în 1957. Până atunci a făcut tot ce-a putut el pentru a o cuceri din nou pe marea iubire a vieţii lui. Degeaba.

După divorţ, Sinatra a invitat-o pe Ava în vila sa din Roma, unde au luat cina împreună cu prietenii. Nu numai că era distrus din cauza despărţirii de ea, dar nu putea să îndure faptul că frumoasa lui fostă soţie îşi ascundea propria ei suferinţă în alcool. De fapt, devenise alcoolică.

Frumuseţea ei se ofilea pe zi ce trecea, iar alcoolismul a scos-o complet din lumina reflectoarelor. Îmbătrânită înainte de vreme, Ava a suferit un AVC şi nu mai putea vorbi. Însă îl mai putea asculta pe mult iubitul ei Frank la telefon, care-i spunea cât de mult o iubeşte. Asistentele îi ţineau receptorul la ureche şi ea îl asculta neîncetat pe Sinatra.

În fiecare an după divorţ, Frank i-a trimis câte un buchet de flori, iar Gardner n-a renunţat la fotografia cu ei doi tineri şi fericiţi de pe noptiera ei. Ava Gardner a murit pe 25 ianuarie 1990, la 67 de ani. El s-a stins din viaţă opt ani mai târziu, la 82 de ani. Moartea lor a ţinut prima pagină a ziarelor de pretutindeni.

FOTO PROFIMEDIA

Mai multe