Rihanna e miliardară. Ce avere fabuloasă are artista şi din ce a câştigat banii

5 august 2021   Viață de vedetă

La 33 de ani, Rihanna are tot ce-şi poate dori: faimă, fani, bani. Artista, care este cea mai bogată cântăreaţă din lume, a intrat în clubul miliardarilor, potrivit listei anuale întocmite de revista Forbes.

Cântăreaţă, actriţă, femeia de afaceri Rihanna are o avere estimată la 1,7 miliarde dolari, a anunţat miercuri revista de specialitate Forbes, anunşă news.ro. Aceasta a creat un adevărat imperiu în industria modei şi produselor de frumuseţe, iar veniturile ei le eclipsează pe cele ale superstarurilor Madonna şi Beyoncé. Originară din insula Barbados, Robyn Rihanna Fenty, 33 de ani, şi-a făcut debutul internaţional în 2003. La veniturile din aceste domenii se adaugă încasările din muzică şi turnee.

Totuşi, majoritatea banilor provin din afacerile din industria modei. Forbes estimează că în jur de 1,4 miliarde din averea Rihannei sa provin din marca de machiaj numită Fenty Beauty, creată în parteneriat cu gigantul francez de lux LVMH. Lansată în septembrie 2017, Fenty Beauty produce machiaj pentru zeci de tonuri de piele diferite.      

Rihanna este şi co-proprietară a liniei sale de lenjerie Savage X Fenty, care contribuie cu 270 milioane dolari net la averea ei, conform Forbes. Cântăreaţa are peste 100 de milioane de urmăritori pe Instagram şi pe Twitter.   

Robyn Rihanna Fenty, născută pe 20 februarie 1988, în Barbados, s-a lansat cu single-ul „Pon De Replay” în 2005. De atunci, a lansat opt albume de studio. Cel mai recent este „Anti”, apărut în 2016. Şi-a lansat mai multe linii de vestimentaţie şi cosmetice, în 2017 şi 2018, iar acum prezentarea creaţiilor ei este disponibilă pe Amazon. Mai mult, în ultimii ani, ea a jucat în lungmetrajul „Ocean’s 8” şi în scurtmetrajul „Guava Island”.   

FOTO PROFIMEDIA

Mai multe