Ritualuri de frumuseţe cu ulei de cocos

8 martie 2018   Viață de vedetă

Produsele personale de igienă şi cosmeticele conţin, de cele mai multe ori, chimicale periculoase, care ajung apoi în piele şi în sânge. De aceea, poţi folosi cu încredere produsele naturale în ritualurile de înfrumuseţare şi de îngrijire.

Pentru dinţi frumoşi şi sănătoşi

Aproape toate pastele de dinţi din comerţ conţin fluor, care, potrivit studiilor, nu ar fi atât de bun pentru dantură aşa cum se crede. Uleiul de cocos are enzime care contribuie la păstrarea sănătăţii orale şi la prevenirea cariilor. Dacă nu doreşti să renunţi la pasta de dinţi pe care o foloseşti, îţi poţi masa dinţii în fiecare seară, înainte de culcare, cu ulei de cocos. Un alt obicei sănătos este acela de a-ţi clăti gura dimineaţa, 15 minute, cu ulei de cocos, având grijă să nu înghiţi nicio picătură, deoarece colectează bacteriile din gură, devenind toxic.

Balsam de buze

Un înlocuitor excelent al balsamului clasic de buze, uleiul de cocos este puternic hidratant. Poartă-l cu tine într-un recipient mic pe care îl poţi pune în poşetă şi foloseşte-l ori de câte ori ai nevoie. Îţi poţi preparara acasă chiar şi un scrub de buze din ulei de cocos şi zahăr brun, pentru a îndepărta cojiţele inestetice.

Estompează vergeturile

Masarea pielii cu ulei de cocos este recomandată de dermatologi, mai ales pe perioada sarcinii. Aplică-l uleiul pe piele, cu mişcări circulare şi vei vedea că pielea va deveni mai elastică şi riscul de a face vergeturi se va micşora. Dacă deja le ai, ele se vor estompa cu timpul.

Împotriva mătreţii

Această afecţiune a pielii poate apărea din motive multiple, precum stresul, infecţiile fungice sau deshidratarea. Pentru a o combate, masează scalpul cu ulei de cocos şi lasă-l câteva ore să acţioneze, dacă poţi, chiar peste noapte. Apoi spală, ca de obicei, părul şi limpezeşte bine la final.

Hidratează genele

Dacă vrei gene lungi şi frumoase, foloseşte acest truc: aplică ulei de cocos la baza genelor înainte de culcare şi masează uşor cu degetele. Le va hidrata şi le va ajuta să se regenereze.

Înlătură machiajul

Uleiul de cocos şi cel de ulei de măsline pot fi folosite pentru curăţarea tenului, înlăturând chiar şi machiajul rezistent la apă, precum tuşul sau rimelul. Aplică-l pe o dischetă demachiantă, masează cu mişcări circulare, iar la final clăteşte cu apă călduţă.

Mai multe