Robbie Williams s-a retras iar din Take That
Cântăreţul şi compozitorul britanic Robbie Williams a plecat din nou din Take That, confirmă colegul său de trupă Gary Barlow. Robbie întregise grupul anul trecut, pe 15 iulie.
"S-a încheiat perfect",a declarat Gary Barlow. Acesta a confirmat plecarea lui Robbie Williams. Grupul va avea de acum patru membri,potrivit dailymail.co.uk.
"A fost frumos. Ne-am înţeles bine. Am încheiat turneul. Suntem toţi fericiţi. Fanii au venit să ne vadă şi au fost încântaţi. A fost minunat",a spus Gary Barlow într-un interviu acordat postului Radio Times.
"Acum, Rob va înregistra un disc solo. De aceea ne-am întors la formula din trecut",a spus Barlow. Acesta a mai spus că perioada de reunire a trupei Take That,în formula completă,"s-a încheiat perfect".
"Putem să ne vedem şi să discutăm oricând dorim. Rob e ca şi fratele nostru. Dacă va avea vreodată probleme sau dacă va dori să renunţe pentru un an la a mai fi Robbie Williams, este binevenit în trupă, a spus Gary Barlow.
Purtătorul de cuvânt al grupului a menţionat că Take That (în formula completă de cinci membri) se află "într-o perioadă de pauză".
"Confirm faptul că grupul nu se destramă,deci nu există niciun anunţ despre despărţirea grupului. Grupul se află într-o perioadă de pauză. Gary Barlow participă la emisiunea «X Factor»,iar Robbie Williams lucrează la noul lui album solo", a spus acesta.