Rockerul Hrubaru a schimbat prefixul!

22 august 2011   Viață de vedetă

Cristi Hrubaru, rocker-ul de la „Cronica Cârcotaşilor” şi Rock FM, şi-a sărbătorit aniversarea duminică, 21 august.

Dupa cinci săptămâni petrecute în Vama Veche,împreună cu echipa Rock FM,Hrubaru a ales să-şi petreacă ziua de naştere la Bicaz,alături de soţie şi de câţiva prieteni din copilărie. Cu toate că nu şi-a însoţit părinţii,Iris,fata cârcotaşului,a fost prima care şi-a felicitat tatăl la miezul nopţii.

„Anul ăsta,când am împlinit 40 de ani,am primit sute de mesaje,atât pe telefon cât şi pe Facebook. Nu ştiu cum de nu a luat foc telefonul! În niciun an nu am primit atât de multe telefoane şi mesaje ca anul acesta. Fiica mea m-a sunat prima să-mi spună „La mulţi ani!”. Ea nu ne-a însoţit la Bicaz,aşa că m-a sunat la 00:00 şi mi-a urat cele mai frumoase gânduri”,spune mândru Hrubi.

Cunoscută fiindu-i pasiunea pentru motoare,sărbătoritul a primit o mulţime de accesorii pentru motocicletă. 

„Am primit o grămadă de cadouri,cam tot ce ţine de garderoba unui motociclist:tricouri cu diferite mesaje,brăţări,cruci malteze... De la fiica mea am primit un pupic,cu promisiunea că o să-mi primesc cadoul în curând. Mi-a dat comandă de ceva,n-a vrut să-mi spună ce,şi a întârziat livrarea. Îmi imaginez că este tot ceva pentru motor. M-au sunat şi colegii de la „Cronica”,pe care o să-i cinstesc în luna septembrie,când ne vom reuni la Prima TV,pentru un nou sezon al emisiunii „Cronica Cârcotaşilor”,mărturiseşte Hrubaru.

Mai multe