Roluri de care nu mai scapă

24 martie 2011   Viață de vedetă

Actorii ajung uneori să se confunde cu rolurile pe care le-au interpretat. Personajele care le-au adus celebritatea îi pun în umbră pe cei care le-au dat viaţă.

Bântuită de Kelly Bundy

Christina Applegate a intrat în atenţia publicului datorită rolului său din serialul „Familia Bundy”.

A crescut practic pe platourile de filmare şi cu greu a putut scăpa de imaginea de blondă prostuţă impusă de rol.

Chiar şi 20 de ani mai târziu,nu obţine roluri care să o pună în valoare,ci doar contracte pentru comedioare romantice. Oare aceste roluri i se potrivesc cel mai bine?

Cine l-a jucat pe Al Bundy?

„Uite-l pe Al Bundy!”,spun cei care-l văd pe Ed O'Neill, indiferent dacă este vorba de un film sau de un eveniment monden.

Şi pe bună dreptate, căci nimeni nu-şi aminteşte numele lui adevărat. Personajul jucat la sfârşitul anilor ’80 i s-a potrivit atât de bine încât nici după 20 de ani nu a reuşit să scape de tirania lui.

"Oamenii mă cred idiot"

Matt LeBlanc s-a plâns recent că seria „Friends” i-a adus o celebritate pe care nu şi-o dorea, afectându-i serios imaginea.

Actorul a declarat că oamenii îi vorbesc rar şi clar, pentru că-l cred încet la minte. Se pare că şi producătorii sunt de acord cu acest lucru, altfel nu se explică de ce nu i-au mai oferit vreun rol memorabil de la Joey încoace...

Actori eclipsaţi de personajele jucate:

•Audrey Hepburn - Holly Golightly, în „Breakfast at Tiffany's”;

•Christina Ricci-Wednesday Addams,în „Familia Addams”;

•Daniel Radcliffe-Harry Potter,în seria „Harry Potter”;

•Emma Watson-Hermione Granger,în seria „Harry Potter”;

•Macaulay Culkin-Kevin McCallister,în „Singur acasă”;

•Reese Witherspoon-Elle Woods,în „Blonda de la Drept”;

•Sarah Jessica Parker-Carrie Bradshaw,în „Sex and the City”;

•Sarah Michelle Gellar-Buffy Summers,în serialul „Buffy,spaima vampirilor".

Mai multe