Roşcata British Shorthair, model pentru personajul din „Motanul încălţat“
Pisicile cu blana „de catifea“ sunt drăgălaşe şi au multă afecţiune de oferit, deşi sunt cam leneşe şi le cam lipseşte curiozitatea specifică speciei. Şi când te gândeşti că au fost odată cei mai ageri vânători!
După cum îi spune şi numele, British Shorthair este o rasă de pisici din Mare Britanie, chiar una dintre cele mai vechi. Originile ei sunt antice, datând de pe vremea Imperiului Roman, când au fost importate în Galia de la egipteni. Graţie abilităţii lor de a vâna, au fost folosite în principal la deratizare. Rolul lor era într-atât de important, încât apar în diverse texte juridice, unde sunt consemnate ca având valoarea de vânzare de două-patru penny. Unde mai pui că fiecare cătun galez trebuia să aibă o pisică! Acest „statut oficial“ nu o ferea, însă, pe biata felină să cadă în mâinile pielarilor, pentru confecţionarea de haine foarte apreciate de călugări. Mult mai târziu, prin secolul al XIX-lea, ele au servit drept animale de companie ideale, datorită efortului de selecţie al lui Harrison Weir.
Trăsături fizice
În 1871, cu ocazia primei expoziţii feline de la Crystal Palace din Londra, această rasă a fost prezentată public şi denumită ,,britanică“, pentru a o distinge alte rase introduse mai recent în Anglia, şi „cu păr scurt“, pentru a o diferenţia de persană şi angora. Din păcate, zeci de ani la rând, până după cel de-al Doilea Război Mondial, crescătorii de pisici au preferat rasele cu păr lung, mult mai spectaculoase. Pentru a o face mai atractivă, englezii au apelat la sângele persan, iar, din 1950, britanica cu păr scurt a căpătat un aspect masiv şi blana deasă – care o caracterizează şi în prezent şi o diferenţiază de corespondentele europeană şi americană, tot cu păr scurt.
A urmat, apoi, selecţia culorilor de blană, cea mai apreciată fiind varietatea albastră, care a reuşit să detroneze dintre favorite rasa Chartreux, în anii 1970. Roşcatele Shorthair sunt mai rare, dar la fel de recognoscibile, cu capul masiv şi rotund, blana densă, scurtă şi rezistentă. Şi, deşi se simte la atingere ca o catifea, blana nu e nici dublă, nici lânoasă, făcând-o uşor de întreţinut.
Greutate: 7-9 kg (masculii sunt de obicei mai mari decât femelele)
Lungime: 56-63 cm
Blana: scurtă şi densă
Culoarea blănii: culorile includ nuanţe solide de alb, negru, roşu, crem şi albastru (cele mai frecvente)
Culoarea ochilor: cupru, verde, auriu, albastru
Speranţa de viaţă: 12-16 ani
Temperament
British Shorthair sunt pisici nepretenţioase, nu foarte jucăuşe, dar loiale şi afectuoase cu stăpânii lor. Adesea, sunt considerate potrivite pentru apartament, fiind blânde şi uşor de dresat. Pentru că adoră să observe mediul înconjurător de la înălţime, le vei face pe plac dacă le vei monta un ansamblu de căţărat. Se acomodează repede cu prezenţa copiilor, dar şi cu alte animale de companie. Cu toate acestea, nu le place să fie ridicate sau transportate.
Îngrijire şi hrană
Ideală este administrarea de hrană uscată de cea mai bună calitate, dar în porţii controlate, întrucât la vârsta mijlocie (5-10 ani) este predispusă să ia în greutate. Nu-i permite să se îngraşe, pentru că asta îi va afecta speranţa de viaţă. De altfel, după vârstă de opt ani, e recomandat un control anual de rutină, incluzând curăţarea danturii şi analize la ficat şi rinichi. Atenţie şi la bolile ereditare, precum cele ale articulaţiilor, cardiace şi riscul de hemofilie B!
Cât priveşte toaletarea blănii, această pisică are nevoie de periaj de două-trei ori pe săptămână pentru a îndepărta părul desprins, prevenind şi formarea ghemotoacelor de păr. Primăvara va pierde mai mult păr, pe măsură ce îşi schimba haina de iarnă, aşa că e nevoie de un periaj zilnic.
Ştiai că roşcata British Shorthair a servit ca model pentru personajul din „Motanul încălţat“ – o imagine care a rămas întipărită în cultura populară?
@shutterstock