Ryan Fischer, primele declaraţii după ce a fost împuşcat când plimba căţeii lui Lady Gaga. Cine a fost îngerul lui păzitor?

5 martie 2021   Viață de vedetă

Săptămâna trecută, fanii lui Lady Gaga – şi, de altfel, întreaga planetă – au fost şocaţi să afle că cineva l-a împuşcat pe cel care are grijă de câinii vedetei, pentru a fura patrupedele. Între timp, Koji şi Gustav s-au întors teferi acasă, însă persoana care-i plimbă zilnic, Ryan Fischer, se află încă în spital recuperându-se.

Victima a făcut primele declaraţii chiar de pe patul de spital şi a vorbit despre furtul celor doi bulldogi ai vedetei şi împuşcarea sa. În toată acestă nebunie, Ryan a menţionat şi un înger păzitor. Despre cine este vorba?

Pe 24 februarie, la ora 21.40, Fischer a ieşit cu cei trei căţei ai lui Lady Gaga la plimbare. Se aflau cu toţii pe strada Sierra Bonita, din Hollywood, în momentul în care s-a petrecut întregul incident. Din filmarea obţinută de TMZ, putem vedea cum Fischer este abordat de două persoane care de-abia ieşiseră dintr-o maşină. Unul dintre bărbaţii cu pricina chiar se aude strigând la Fischer să renunţe. Hoţii au reuşit să plece de la faţa locului cu doi căţei, dar numai după ce l-au împuşcat pe bietul Ryan.

În momentul de faţă., Fischer se recuperează în spital, de unde a ţinut să povestească totul pe contul său de Instagram. “În urmă cu patru zile, în timp ce o maşină a plecat rapid de pe loc şi sângele şiruia din rana provocată de împuşcătură, un înger păzitor s-a apropiat de mine şi s-a întins lângă mine. Ţipam din toţi rărunchii panicat în timp ce mă uitam la ea şi vedeam cum sângele curgea valuri, valuri. Am luat-o în braţe pe Asia, i-am mulţumit pentru toate aventuri minunate petrecute împreună, mi-am cerut scuze că nu i-am putut apăra şi pe fraţii ei, după care i-am promis că voi încerca să-i salvezi pe ceilalţi căţei... şi pe mine.”

Asia este considerat îngerul lui păzitor, iar Fischer era recunoscător că măcar unul dintre căţei era OK. La scurt timp după prima dezvăluire, Ryan a ţinut să adauge următoarele: „Continui să mă recuperez după ce era cât pe ce să mor. Vă voi scrie şi voi povesti mai multe mai târziu, dar sunt recunoscător pentru toată dragostea şi sprijinul pe care mi le arătaţi. Sunt recunoscător că poliţia a reuşit să-i recupereze pe Koji şi Gustav şi sunt convins că vor reuşi să-i aducă în faţa legii pe cei doi hoţi, care au comis o tentativă de crimă.”

Foro - Instagram Lady Gaga

Mai multe