S-au operat singuri în mijlocul pustietăţii. Poveştile incredibile ale unor exploratori ajunşi la un pas de moarte

În situaţii fără ieşire, când pare că moartea este mai aproape ca niciodată, unii oameni găsesc curajul şi resursele interioarele să facă ceea ce este imposibil în condiţii obişnuite.

Pentru o mână de oameni, a părut să fie o ideea bună aceea de a se opera singuri pentru a se trata în caz de urgenţă. De altel, există şi o veche zicală: „Dacă vrei să faci ceva bine, fă-o singur!”. Nu pare că s-ar aplica unei intervenţii chirurgicale majore, dar au existat situaţii în care nu exista o altă cale de ieşire. Află cum au ajuns unii oameni în contextul bizar de a deveni pionieri în auto-chirurgie!

Alpinistul Aron Ralston a inspirat un film nominalizat la Oscar

Un alpinist american pe nume Aron Ralston avea 27 de ani în anul 2003 când explora un canion din Utah. Un bolovan s-a dislocat şi i-a prins braţul drept. Fără fără telefon sau alt mijloc de comunicare, el a decis să rezolve singur problema şi şi-a amputat antebraţul prins folosind un cuţit de buzunar. A fost forţat să se îndoaie şi să rupă oasele pentru a finaliza operaţia. Alpinistul a declarat pentru „The Guardian”: „Am încercat permanent să mă detaşez. Îmi spuneam: «Este un gunoi, o să te omoare, deci scapă de el! Nu mai este braţul tău » ‟. După ce s-a eliberat, Ralston şi-a folosit echipamentul pentru a face un garou şi a urcat cei aproape 20 de metri ca să iasă din canion. Experienţa lui Ralston a devenit subiectul filmului „127 de ore‟  lansat în anul 2010 care a primit şi 6 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun actor în rol principal. Titlul filmului a fost dat după numărul de ore în care Ralston a rămas blocat sub bolovan înainte de a reuşi să se elibereze.

Viktor Yazykov, navigatorul rus, ghidat prin email de un medic american

La vârsta de 50 de ani, rusul Viktor Yazykov s-a decis să participe în anul 1998 la un concurs de navigaţie solo care presupunea parcurgerea a 27.000 de mile în jurul lumii pe parcursul a nouă luni. Pe lângă faptul că nu era un concurs uşor, Yazykov a avut parte de provocarea vieţii lui. Era deja în mijlocul Atlanticului de Sud, când s-a rănit la cotul drept şi a început să dea semne de infecţie gravă. Atunci, a contactat prin e-mail un medic din Boston, SUA, care era de gardă în calitate de medic al concursului. Acesta i-a trimis prin e-mail instrucţiuni şi i-a explicat pas cu pas cum să-şi dreneze abcesul de la cot, deşi nu a putut să-l ghideze în timp real.

Citeşte şi: Incidentul Diatlov. Cazul dispariţiilor misterioase, neelucidat

Când rusul a început operaţia, soarele apusese deja, ceea ce a întrerupt activitatea echipamentelor de comunicaţii alimentate de soare. Yazykov a avut la dispoziţie doar instrumentele oferite fiecărui concurent: două bisturii, mănuşi, iod, comprese sterile. A suferit sângerări abundente, parţial din cauza unei aspirine pe care a luat-o înainte. A făcut un garou din corzi elastice pentru a opri sângerarea, dar aceasta ar fi putut înrăutăţi lucrurile. La reluarea comunicării cu medicul său, acesta i-a spus să aplice presiune direct pe rană pentru a opri sângerarea. Yazykov şi-a revenit şi a continuat cursa. S-ar putea să-l fi ajutat şi faptul că a făcut parte din forţele speciale ruse şi era predispus să-şi păstreze calmul în situaţii tensionate.

Chirurgul rus Leonid Rogozov s-a operat singur de apendicită în Antarctica

În aprilie 1961, tânărul medic Leonid Rogozov (27 de ani) se afla într-o expediţie sovietică în Antarctica la care participau 12 persoane când a început să se simtă rău. Avea o durere în partea dreaptă a abdomenului şi şi-a dat seama că era vorba despre o apendicită, o afecţiune care necesită îndepărtarea rapidă a apendicelui. Cum vremea nu-i permitea să ajungă la un spital, iar el era singurul medic al expediţiei, s-a confruntat cu o singură dilemă: să-şi îndepărteze singur apendicele sau să-şi accepte soarta.

Nu a avut de luat o decizie uşoară. În jurnalul său a notat următoarele: „Nu am dormit deloc noaptea trecută. Am avut dureri inimaginabile. O furtună de zăpadă mi-a biciuit sufletul, urlând ca o sută de şacali. Nu există simptome evidente care să arate că perforarea ar putea fi iminentă, dar un presentimente apăsătoare. Trebuie să mă gândesc la singura cale de ieşire posibilă: să mă operez singur. Este aproape imposibil, dar nu pot să renunţ‟. Colegii exploratori i-au devenit asistenţi.

Citeşte şi: Semnale SOS inexplicabile care-ţi dau fiori. Ultimul mesaj al unei fete răpite: „Ajută-mă! Sună la poliţie!‟

A aplicat un anestezic local, apoi a făcut o incizie cu un bisturiu, bazându-se mai mult pe simţul tactil decât pe cel vizual. Trebuia să se odihnească la fiecare câteva minute pentru a nu-şi pierde cunoştinţa. În cele din urmă, după două ore, a reuşit să-şi îndepărteze apendicele inflamat şi să-şi închidă propria incizie. A supravieţuit şi a fost tratat ca un erou când a revenit acasă. De atunci, unele ţări, ca Australia, au impus de atunci ca medicilor care se îndreptau spre Antarctica să li se îndepărteze apendicele înainte de plecare.