Sanda: «Îmi ascult mereu instinctul»

Viaţa n-a fost întotdeauna generoasă cu ea, dar tocmai acest lucru a făcut-o pe jurnalista Sanda Nicola să preţuiască tot ce-i oferă viaţa acum: familie, prieteni, muncă şi toate micile bucurii cotidiene.

 Crezi în expresia „Tot răul spre bine”?  

Oarecum. Sunt întâmplări pe care le-am apreciat drept catastrofe,iar pe termen lung s-au dovedit a fi binecuvântări. Experienţa cancerului de col uterin,de exemplu,a fost greu de digerat la început. După vindecare,am înţeles că acel „rău” era aproape necesar ca să-mi schimb stilul de viaţă,ca să preţuiesc cu adevărat ceea ce sunt şi ce am. 

 Ai prieteni în toate colţurile lumii. Ce ai învăţat de la ei?

Să fiu mai tolerantă,să mă despart de prejudecăţi şi să mă las impresionată mai des. Am prieteni în Franţa,Anglia,în SUA,dar şi în Turcia,Vietnam sau în Filipine. Viaţa nu-i uşoară pe niciun meridian,indiferent de regimul politic sau de nivelul de trai. Însă,dacă eşti muncitor şi perseverent,vei găsi o cale să fii împăcat cu tine.

Ba da. Dar de fiecare dată când am avut şansa să plec,am ales să rămân. Cred că e un rost în faptul că m-am născut aici. Aşa simt eu,a nu se înţelege că-i dezaprob pe cei care au emigrat. Nicidecum! Sunt jurnalist şi sociolog. Cred că în nicio ţară contribuţia mea n-ar fi mai relevantă decât aici.

 Cum a început relaţia cu soţul tău?

În iulie 2005,eram trimisul special al Realitatea TV la Londra,după atentatele teroriste de acolo,iar Liviu era reporterul special al ziarului „Evenimentul Zilei“. Ne-am împrietenit. Ne-am reîntâlnit în mijlocul violenţelor din suburbiile Parisului. I-am ascuns nişte informaţii,ca să nu împart cu el o exclusivitate jurnalistică. Întâmplarea rămâne un prilej de tachinări. Relaţia a evoluat de la competiţie,la prietenie,idilă. După trei ani,ne-am căsătorit.

Nu mă împart. Când este de muncă muncesc,când avem zile libere,profităm de ele la maximum. Pentru niciun jurnalist serviciul nu se termină atunci când „rupe” uşa redacţiei,eşti mereu conectat la ce se întâmplă,la ce trebuie să faci mâine. Nu facem excepţie.

Să cânt la karaoke. N-am cine ştie ce voce,dar nu contează! Să dansez şi să înot.

Un trainer englez mi-a zis că dacă eşuezi să planifici înseamnă că,de fapt,îţi planifici să eşuezi. E primordial să ştii ce ţi se potriveşte,de ce ai nevoie ca să fii împlinit. Îmi ascult întotdeauna instinctul,cred că asta mă pune la adăpost de frustrare şi mă face să fiu sinceră cu mine.

 Ce nu i-ai putea ierta unui apropiat?

Offf,eram intransigentă când eram mai tânără. Acum învăţ să iert. Duc o luptă cu mine să accept că oamenii nu reacţionează mereu aşa cum aştept eu şi că,uneori,necazul vine tocmai din aşteptările mele nerealiste. Mi-e greu să-i iert întru totul pe cei care m-au minţit în mod repetat.

Mi s-a făcut o ofertă onorantă şi mi s-a dat de înţeles că e nevoie de mine şi de experienţa pe care am acumulat-o în ultimii patru ani în presa internaţională. N-am considerat niciodată că ştirile sunt un capitol încheiat. Am petrecut ultimii ani specializându-mă.

În funcţie de relevanţa poveştii lor de viaţă. Fiecare poveste ne ajută să înţelegem mai bine cine suntem noi,copiii crescuţi cu cheia de gât,şi ce rol avem astăzi. în societate.

Absolut! Copilăria mea cu cheia de gât este fundamentul a tot ceea ce sunt azi,cu bune şi mai puţin bune.

3  destinaţii de călătorie preferate

1. Bucovina

2. Balcic

3. Insula Ios,Grecia