Secrete de frumuseţe din Brazilia, India şi Japonia
Oare ce fac femeile din Japonia de au tenul impecabil? Şi cum au grijă de pielea lor braziliencele? Am găsit pentru tine câteva secrete de frumuseţe la care apelează femeile din lumea întreagă.
Ai nevoie de o reţetă-minune,care să redea părului tău aspectul de altădată? Să fie strălucitor şi rezistent,aşa cum era înainte de vopsirile repetate? Urmează sfatul indiencelor şi te vei mândri cu podoaba ta capilară.
Cocos,pentru păr fin ca mătasea
Frumoasele indience sunt recunoscute în orice colţ al lumii pentru trăsăturile lor deosebite,însă părul negru ca abanosul,lung şi strălucitor,le creează o imagine cum nu se poate mai bună.
Cum reuşesc ele să aibă grijă de părul lor frumosşi să-l revitalizeze? Nimic mai simplu. Cu ajutorul binefăcătorului ulei de cocos.
Masează-ţi scalpul cu el şi te vei bucura de o îmbunătăţire vizibilă a părului. Pentru un plus de efect de regenerare şi strălucire,prepară o mască din mai multe uleiuri,cum sunt cel de jojoba,decocos,de migdale dulci,insistă la vârfuri şi rădăcinile firelor de păr,şi lasă să acţioneze 20-30 de minute,apoi te clăteşti cu multă apă.
Făină de orez,pentru ten imaculat
În Japonia,făina de orez este extrem de des utilizată în tratamentele de înfrumuseţare. Ştiu reprezentantele sexului feminin din aceste locuri mai multe decât ştim noi despre făina de orez? Posibil! Acestea o încorporează în orice reţetă de frumuseţe,iar rezultatul este evident:au mâinile catifelate şi tenul ca de porţelan.
Prepară şi tu crema cu proprietăţi incredibile de care profită la maximum japonezele. Pentru asta ai nevoie de părţi egale de făină de orez şi lapte,până obţii o pastă,pe care o aplici pe ten,o laşi să acţioneze un sfert de oră,apoi te clăteşti.
Uleiul de jojoba,pentru o piele fără cusur
Se ştie despre brazilience că au pielea impecabilă,fină şi suplă,iar părul lor arată ca proaspăt ieşit de la coafor. Secretul lor este uleiul de jojoba,ingredient nelipsit din trusele lor de înfrumuseţare. Aplică săptămânal măşti cu acest ulei şi vei oferi părului tău volum şi strălucire,iar pielea ta va fi mai puţin expusă ridurilor.