Sexy și respingător în același timp! Ce cadou uluitor ne face Kim Kardashian anul acesta de Crăciun

10 decembrie 2025   Viață de vedetă

Aceste Sărbători vor fi memorabile atât timp cât Kim Kardashian se ocupă de oferit cadouri din colecția proprie și personală. Ce surprize a pregătit?

Mogulul Skims și-a pus semnătura pe numeroase produse până acum, de la haine și accesorii la lenjerie intimă. Cert e că niciodată – nici măcar când a scos pe piață sutienul cu sfârcuri proeminente – nu a iscat asemenea interes ca acum, când și-a lansat cel mai nou produs al ei – bikinii cu blană!

Da, da, ați citit bine, diva reality show-rilor a rupt gura târgului cu o lenjerie intimă scandaloasă. Iar Crăciunul e cel mai potrivit moment pentru a-și promova produsul. Cum face asta? Făcându-l cadou apropiaților, care au avut reacții din cele mai amuzante.

Mama vedetei, Kris Jenner, sora Khloé Kardashian și prietenele Kyle Richards și Kathy Hilton au primit câte o pereche de bikini cu blană de „Kimsmas” (combinația cuvintelor „Christmas” (Crăciun) și Kim). Produsul care are păr pubian fals, de diverse culori, s-a vândut din stocul online într-o singură zi de la lansarea lui din luna octombrie.

Bikinii de 32 de dolari au diverse culori – 12 la număr – din care cumpărătorii au putut alege atunci când i-au achiziționat. Multă lume ar putea spune că asemenea produs nu-i decât o glumă și poate fi oferit cuiva ca amuzament.

„Deschideți-l! E cadoul meu pentru voi!”, le-a spus Kim Kardashian invitaților ei la petrecere. „Ceeee???”, a țipat mama ei imediat ce a pus mâna pe bikinii păroși. „Este exact ceea ce îți lipsea!”, i-a spus celebra ei fiică. Culmea e că Khloé, de 41 de ani, s-a potrivit să aibă aceeași nuanță de păr ca „peruca pubiană” pe care a primit-o.

„Mama ne-a spus, la un moment dat, după ce-a văzut că ne-am îndepărtat toate părul pubian definitiv, că-i vom duce dorul cândva. Și atunci i-am spus că vom face peruci pubiene. Și iată-le, așa arată!”, a exclamat Kim încântată de succesul pe care l-a avut deja produsul creat de ea. 

Tu ai purta bikinii cu păr pubian fals?

foto - Instagram

Mai multe