Si ei sunt obsedati de sport
Nu doar vedetele de peste Ocean sunt obsedate de siluetă. Avem dovezi că şi la noi, fostele, actualele şi aspirantele staruri se străduiesc să arate mai bine!
Carmen Brumă: o siluetă lucrată
Ştim cu toţii povestea lui Carmen Brumă (33 de ani):a slăbit 30 de kilograme şi de atunci îşi dedică tot timpul „propovăduirii” unui stil de viaţă sănătos.
De 10 ani, ea are un regim alimentar special:fructe numai dimineaţa, salate, peşte şi carne de pui la grătar. Mai mult, declară că mănâncă două pătrăţele de ciocolată la două săptămâni, şi pe alea dimineaţa.
Andreea Raicu: la sală în fiecare zi
E în picioare de la 6 dimineaţa,deşi nu este o persoană matinală. Efortul îl face pentru că trebuie să ajungă la sală înainte să înceapă filmările.
Indiferent de program, Andreea Raicu (33 de ani) merge zilnic la sală. Ea şi-a descoperit pasiunea pentru Tae Bo, o formă de antrenament aerobic cu mişcări din kickboxing. Andreea a scos chiar şi un DVD cu exerciţii de acest fel.
Mircea Badea: face sport şi în emisiune
MIrcea Badea, partenerul lui Carmen Brumă, face şi el sport mai ceva ca un sportiv de performanţă. A devenit celebru pentru că făcea şpagatul în emisiunile de televiziune. Mircea Badea (36 de ani) aleargă în fiecare zi şi face box.
El îşi face timp să promoveze sportul şi în acest sens a organizat sau a participat la câteva maratoane şi manifestări sportive. În plus, a boxat cu Doroftei pentru o cauză nobilă.