Şi starurile mai pun de-o „bişniţă“...

23 august 2013   Viață de vedetă

Aveai impresia că VIP-urile de la Hollywood nu fac altceva decât muncă de platou? Se pare că nu, mai ales că filmele la care noi stăm cu sufletul la gură se pot duce, dar „micile“ afaceri rămân.

Fie că-şi deschid restaurante sau ferme,fie că produc pastă de tomate ori cosmetice eco,unele celebrităţi au ţinut să-şi exploateze faima la maximum.

Cindy Crawford,regina produselor antiîmbătrânire

Contractele cu Revlon,dar şi cu alte numeroase companii de renume mondial (de la ceasurile Omega şi până la băuturile răcoritoare Pepsi-Cola),i-au îndestulat conturile bancare cu cel puţin 23 de milioane de dolari,dar i-au deschis în acelaşi timp apetitul pentru afaceri pe cont propriu.  Astfel a luat naştere gama ei de cosmetice destinate tenului matur. Mai mult,Cindy are un parteneriat şi cu firma de îmbrăcăminte C&A.

Reese Witherspoon promovează cosmetice

După câştigarea unui Premiu Oscar,multe actriţe s-ar cam culca pe-o ureche şi ar încetini un pic pasul. Nu e însă cazul blondinei Reese,o fire cât se poate de ambiţioasă,care a pus bazele unei case de producţie cinematografică. În rest,vedeta susţine baluri caritabile pentru copiii şi femeile cu probleme şi a fost numită ambasador global al companiei de cosmetice AVON. Colecţia sa de parfumuri,lansată sub această egidă,a avut mare priză la public. Să mai spună cineva că blondele nu se pricep la afaceri!

Elizabeth Hurley face agricultură la rang înalt

După ani buni pe podiumurile de modă,focoasa brunetă poate fi zărită zilele acestea pe pământurile fermei sale din Anglia. Împreună cu o firmă cunoscută,englezoaica a lansat o linie de gustări organice,preparate din alimentele cultivate la ferma ei. Şi pentru că i-a mers bine,în 2009 a vrut să repete succesul,unindu-şi forţele cu nimeni altul decât Prinţul Charles şi cu a sa companie de agricultură ecologică. De altfel,Liz îi furnizează acestuia şi astăzi carne şi legume.

Jessica Alba vine în sprijinul părinţilor

Prin firma sa,actriţa încearcă să-i educe pe părinţi cu privire la ingredientele şi substanţele chimice din hrana,scutecele şi accesoriile destinate copiilor. „Am creat Honest.com,pentru că-mi doresc o lume mai bună pentru copiii mei,dar şi pentru familiile de pretutindeni“,spune Jessica despre afacerea ei online. Pe site se găsesc tot soiul de produse,de la alimente,la produse de igienă,îngrijire corporală şi de curăţenie.

Kevin Costner protejează mediul

Protagonistul din filmul „Bodyguard” este cât se poate de serios când vine vorba de protecţia mediul înconjurător. În 1995,actorul a cumpărat compania  Ocean Therapy Solutions,contra sumei de24 de milioane dolari,specializată în separarea petrolului de apă,prin centrifugare,un mecanism brevetat chiar de Costner. Guvernul american a fost curios de rezultate şi a testat şase dintre maşinăriile acestuia. După primirea rezultatelor (100% favorabile),un uriaş concern petrolier a închiriat 32 de astfel de utilaje. Printre picături,starul se mai ocupă şi de cazinoul său din Dakota de Sud.

Bill Murray profită de pasiunea pentru baseball

Iată o vedetă pentru care sportul reprezintă marea iubire,dar şi un sac de bani fără fund! Bill Murray este coproprietarul a patru echipe de baseball din Statele Unite. Este omul din umbră,cum s-ar spune,însă asta nu-l împiedică să apară pe nepusă masă la meciurile echipelor sale. Şi unde mai pui că este extrem de amabil:stă şi cu fanii,împarte programul competiţiilor,mai dă câte o sugestie preţioasă jucătorilor... Şi pentru asta,ia bani! Mulţi!

Paul Newman a fost patron de restaurant

Regretatul actor a fost printre primele persoane publice care au investit în afaceri private. Mai bine de douăzeci de ani,Paul Newman a lucrat şi în industria alimentară,ştiind că este unul dintre cele mai sigure domenii de activitate. Astfel,el a pus pe roate Newman’s Own,un magazin cu de toate,de la pizza,sosuri şi toppinguri până la cereale şi semipreparate. După moartea sa,firma îndrăgitului actor a donat mai bine de 300 de milioane de dolari câtorva mii de asociaţii caritabile din întreaga lume.

Mai multe