Şi, totuşi, cine a luat bacalaureatul?
Ca în fiecare an, examenul de bacalaureat a strâns laolaltă emoţiile candidaţilor, ca să nu mai amintim de grijile părinţilor şi ale cadrelor didactice. Şi după multe aşteptări, rezultatele nu au întârziat să apară...
Din păcate,rezultatele examenului de sfârşit de liceu indică cel mai slab bacalaureat din ultimii 20 de ani,cu o promovabilitate de 44,47% la nivel naţional. Altfel spus,unul din doi elevi prezenţi la examen a avut notă de trecere,multe licee din ţară au avut promovabilitate zero,iar în majoritatea judeţelor procentul celor care au reuşit este mult mai mic faţă de anul trecut.
Cea mai scăzută rată de promovabilitate s-a înregistrat în judeţul Giurgiu,unde doar 20% din elevi au promovat examenul de bacalaureat. Nici la Caraş,Mehedinţi,Galaţi,Timiş,Arad,Hunedoara,Dolj,Alba,Dâmboviţa şi Vrancea rezultatele nu au fost foarte bune.
Doar în judeţele Harghita (64,03) şi Suceava (65,03%) s-au înregistrat rezultate mai bune faţă de anii trecuţi. Iar printre veştile proaste se numără şi faptul că 661 de candidaţi au fost eliminaţi pentru că au fost prinşi copiind.
Ce se ascunde în spatele eşecului
De ce rezultatele din acest an nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor? Ei bine,răspunsurile sunt multe. Pe de o parte se situează cei care cred că subiectele au fost mai dificile decât la examenele precedente.
De asemenea,adolescenţii „Facebook“ sunt prima generaţie care au intrat la liceu fără să mai fie obligatoriu să obţină nota 5 la examenul final al clasei a VIII-a;profesorii susţin că s-au trezit cu elevi foarte slabi şi n-au avut cum să-i pregătească.
Pe listă se mai înscriu însă şi acuze cu greutate:copiii nu au tratat cu seriozitate bacalaureatul,părinţii sunt delăsători şi nu-i supraveghează sau profesorii nu-şi fac treaba cu stricteţea de rigoare.
Pe cine dăm vina?
Ca urmare a rezultatelor de la bacalaureat,Victoria Dobrowolski,directoarea Liceului „Ioan Slavici”,din Timişoara,unul dintre cele nouă licee cu promovabilitate zero,şi-a dat demisia.
Pe de altă parte,alţi directori sunt de părere că vina dezastrului de la bacalaureat le aparţine mai mult elevilor şi părinţilor. „Eu cred că a fost foarte bine că s-a întâmplat aşa,ca să-i facă pe elevi să se prezinte la ore şi să înveţe. Am observat un număr extrem de mare de absenţe de-a lungul anului,iar acum se văd urmările”,spune profesor Corneliu Nicolicioiu,director la Colegiul Tehnic Azur,Timişoara,unde niciun elev nu a promovat examenul de bacalaureat.
O mamă norocoasă
Fiul Claudiei Ciobanu,Răzvan,a dat bacalaureatul anul acesta. Elev la colegiul amintit,băiatul este olimpic naţional la limba şi literatura română şi la istorie.
Claudia Ciobanu este mândră de fiul ei,Răzvan
N-a avut nevoie de meditaţii particulare ca să ajungă la performanţa de a termina 12 clase cu nota 10.
„La fel ca un sportiv de performanţă,Răzvan are un antrenament al studiului din cei patru ani de liceu,care l-a ajutat să nu aibă nevoie de pregătire suplimentară”,spune mama.
Studiul continuu,reţeta succesului
La fel ca Răzvan,Mihai Ştefan Cristian Haba şi Cătălina Constantina Ciobăniţa,din Iaşi,elevi ai Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”,au luat 10 la examenul de bacalaureat.
Mihai Haba este mândru de rezultat
Amândoi cred că subiectele din acest an au fost mai dificile decât la examenele precedente,dar nu imposibil de rezolvat.
Cătălina a fost surprinsă că a luat nota maximă la examen,dar,oricum,nu putea fi vorba să pice examenul.
„Cred că mulţi dintre elevi au dat puţină importanţă pregătirii lor”,spune ea.
Cătălina Ciobăniţa,nota 10 la bacalaureat
În altă ordine de idei,Mihai crede că secretul este să nu te apuci de învăţat în ultima clipă şi să-i ai pe cei dragi aproape.
Colegiu fără elevi picaţi din 1980
În acest tumult de dezamăgiri legate de examenul maturităţii,ies la iveală şi elevi care au avut rezultate remarcabile. Cum de au reuşit să fie la înălţime? Răspunsul l-am primit de la Seryl Talpalaru,directorul Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”,din Iaşi.
În ultimii 31 de ani,din această instituţie de învăţământ au ieşit elevi eminenţi pe bandă rulantă şi este singurul care se poate lăuda cu promovabilitatea maximă a examenului de bacalaureat din 1980 încoace.
„Profesori de elită,sistem de predare performant,seriozitate din partea elevilor şi a părinţilor-iată modelul nostru de reuşită. Anul acesta,patru elevi au luat notă maximă. În acelaşi timp,era să nu avem promovabilitate maximă. Am fost norocoşi,dar în spatele acestor performanţe stă foarte multă muncă“,spune el.
Iar la final...
... ca de fiecare dată când discutăm despre rezultatele slabe ale bacalaureatului,părerile sunt împărţite. Dincolo de a ne afilia vreunei tabere,este bine,dragă cititoare,să reflectezi din timp la situaţia copilului tău.
E adevărat că pot interveni multe care să-i faciliteze eşecul,dar cât timp ai grijă ca adolescentul tău să se preocupe de carte,îi scazi posibilitatea de a eşua.
Şi vorba aceea:„Paza bună trece primejdia rea”.