„Siamezii toxici“ de la Aerosmith: „Luau orice drog le puneai sub nas“

5 octombrie 2020   Viață de vedetă

Pe scenă dau totul, iar show-urile lor sunt legendare. Au lansat, de-a lungul carierei, hituri precum „Walk This Way“, „Love In An Elevator“ şi „Janieʼs Got a Gun“, însă în viaţa reală Steven Tyler şi Joe Perry, solistul, respectiv chitaristul trupei Aerosmith, nu se pot suferi.

Pe scenă au o chimie incredibilă şi seduc mulţimile de fani. La fel şi în videoclipuri, dar, atunci când cade cortina lucrurile se schimbă radical. Neînţelegerile dintre Steven Tyler şi Joe Perry au început cu câteva decenii în urmă, la scurt timp după ce trupa Aerosmith a devenit celebră, iar cei doi muzicieni au căpătat porecla „Siamezii toxici“. De ce? Pentru că luau cantităţi uriaşe de droguri. Orice fel de droguri.

„Ajunsesem într-un punct periculos, în care ne permiteam orice viciu. Aveam vile, aveam Ferrari, aveam saci fără fund... cu droguri. Încotro o iei de aici?“, declara într-un interviu Tom Hamilton, basistul trupei.

În 1997 a fost lansată o biografie a trupei Aerosmith, scrisă de membrii formaţiei împreună cu jurnalistul Stephen Davis. În carte, un capitol întreg este dedicat poreclei „Siamezii toxici“. Henry Smith, un artist care a colaborat cu Aerosmith, povesteşte că Perry şi Tyler au primit această poreclă deoarece „luau orice drog le puneai sub nas“. „Iar lumea le punea mereu droguri în faţă“, povestea el.

Acesta a mărturisit că era o adevărată problemă să-l ţină pe Steven Tyler departe de droguri, mai ales înainte de concerte. Odată, înaintea unui show cu 30.000 de spectatori, l-a găsit pe solistul Aerosmith leşinat în culise. „I-am arătat două degete. Insista că sunt patru. Apoi se plângea că sunt probleme tehnice, când el abia se ţinea pe picioare. Îţi venea să-l omori!“, povestea Henry Smith.

În 2011, steven Tyler a lansat un volum autobiografic în care a ţinut să arate partea lui de adevăr. „În vremea aceea sufeream de LSD: Lead Singer Disease (Boala solistului n.r.). Solistul e mereu invidiat de toată lumea, de toţi ceilalţi membri ai trupei“, spunea Steven Tyler.

Trei ani mai târziu, Joe Perry a scris şi el o carte. „Acela a fost adevărul lui Steven. Aşa a perceput el situaţia. Asta nu înseamnă că lucrurile au stat aşa cum le-a povestit el. Sper ca Steven să accepte, până la urmă, realitatea. Eu nu spun mai multe pentru că nu vreau să adâncesc şi mai mult ruptura dintre noi“, declara Joe Perry.

În pofida tuturor problemelor, formaţia a continuat să lanseze piese şi să susţină turnee.

FOTO Profimedia, Shutterstock

Mai multe