Situaţie sumbră pentru Regina Elisabeta . A pierdut milioane de lire şi riscă să-şi piardă şi angajaţii

9 iulie 2020   Viață de vedetă

Angajaţii de la Palatul Buckingham se confruntă cu reduceri de personal pe fondul speculaţiilor că regina nu s-ar mai întoarce la Londra după vacanţa de vară pe care o va petrece la Castelul Balmoral din Scoţia.

Până la 250 de angajaţi s-au oferit voluntar să fie concediaţi. Momentan, plata personalului din Royal Collection Trust (RCT) este blocată, mai ales că acum au loc câteva discuţii despre sistemul de pensii, scrie The Telegraph

RCT - care obţine venituri de la turiştii care vizitează palatul - a fost de aşteptat să obţină 77 de milioane de lire sterline în acest an, însă pandemia a determinat scăderea câştigurilor la 13 milioane de lire sterline.

„Chiar şi atunci când măsurile sunt relaxate, distanţarea socială şi schimbarea atitudinilor faţă de călătorie vor însemna că numărul de vizitatori este probabil să fie redus câţiva ani”, a ţinut să explice Lordul Chamberlain, cel mai înalt ofiţer al gospodăriei regale. 

Palatul Buckingham nu va fi deschis de curând, ceea ce are implicaţii uriaşe pentru personal. 

Regina intenţionează să petreacă vara în Balmoral, dar după aceea se zvoneşte că probabil se va întoarce la Castelul Windsor, astfel că mulţi oameni se tem că îşi vor pierde slujba. 

Regina, în vârstă de 94 de ani, şi prinţul Filip, în vârstă de 99 de ani, s-au autoizolat la Castelul Windsor încă de la jumătatea lunii martie. 

„Înţelegem că mulţi dintre voi sunteţi nerăbdători în ceea ce priveşte viitorul. Aceste decizii nu au fost uşoare şi sunt rezultatul unei analize atente şi a unei explorări a tuturor opţiunilor. Cu toate acestea, realitatea nefericită este că trăim vremuri fără precedent, solicitându-ne să răspundem întocmai”, s-a arătat în comunicat. 

Personalul care se află momentan lângă regină este împărţit în două grupuri de câte 12 angajaţi. Lucrează trei săptămâni, apoi au trei săptămâni libere, astfel că stau două săptămâni acasă, iar în cea de-a treia intră în autoizolare, potrivit Daily Mail.

În conformitate cu măsurile stricte luate pentru protejarea monarhului, fiecare angajat este testat pentru Covid-19 şi i se ia temperatura înainte de a putea începe o rotaţie de trei săptămâni de lucru.

Mai multe