Te confrunţi deja cu firele albe de păr? Iată care sunt cauzele!
Te-ai uitat de dimineaţă în oglindă şi ai observat că ţi-au apărut fire de păr alb? Probabil că te-ai întrebat de ce acum, când acestea apar după 30 de ani. Factorii de mediu şi stilul de viaţă sunt considerate principalele cauze.
Apariţia timpurie a firelor de păr alb poate avea şi o cauză ereditară. Trebuie văzut dacă în istoricul familiei au început să aibă fire de păr alb şi alţi membri la vârsta de 20-30 de ani. Atunci când nu există astfel de cazuri în familie,factorii care au blocat pigmentarea mai devreme sunt alţii.
Iată care sunt cauzele care duc la apariţia firelor albe de păr la vârsta de 20 de ani:Mult prea mult stres
A fost studiată legătura dintre stres şi părul alb,dar rezultatul obţinut nu a fost foarte clar. În schimb,stresul duce la căderea părului.
Urmarea unui tratament medicamentos
În cazuri mai rare,anumite boli pot duce la albirea firelor de păr,cum sunt problemele glandei tiroide sau ale glandei pitulare. Sunt principalele afecţiuni care pot duce la apariţia firelor albe de păr. De asemenea,bolile autoimune atacă celulele pielii şi a părului,cauzând alopecia şi părul gri.
Deficienţa de vitamine
O altă posibilă cauză care duce la apariţia fireloralbe de păr este deficienţa de vitamine,în special de vitamina B 12. De asemenea,există un număr mare de factori care duc la acest risc,precum sunt:să fii vegetarian sau vegan sau luarea de pilule contraceptive. Deficienţa de vitamina B 12 duce la dezvoltarea anemiei,unde se produce o scădere a producţiei de celule roşii atunci când intestinele nu pot absorbi această substanţă nutritivă esenţială.
Eşti fumătoare/fumător
Fumatul este unul dintre lucrurile care afectează sănătatea pielii şi a părului. De fapt,mai multe cercetări au arătat că există o legătură între fumat şi dezvoltarea de fire de păr albe înainte de 30 de ani. Fumatul duce la dezvoltarea timpurie a ridurilorpe piele. În ce priveşte părul,nu-ţi poţi da seama ce efecte are asupra lui,pentru că afectează foliculii de păr de la rădăcină.