Ţi-au apărut primele fire albe? Iată cum să le faci mai puţin vizibile!
Moştenirea gentetică, stresul şi adoptarea unei alimentaţii neadecvate duc la apariţia prematură a firelor albe. Dacă te numeri printre persoanele care se confruntă cu această problemă, ţine cont de câteva recomandări.
Foliculii părului conţin un pigment,care poartă numele de melanină. Când corpul nu-l mai produce,şuviţele încep să-şi piardă culoarea. Rezultatul? Apar primele fire albe.
Vopseşte-ţi părul
Dacă obişnuieşti să-ţi vopseştipărul,optează pentru un produs pe bază de ulei,căci va netezi şi va da strălucire podoabei capilare. Dacă eşti blondă,scoate-ţi nuanţa în evidenţă,iar dacă ai părul închis,vopseşte-te cu un ton sau două mai deschis. În plus,foloseşte regulat un şampon şi un balsam special concepute pentru părul vopsit. Acesta din urmă întăreşte firele de păr şi menţine pe şuviţe vopseaua mai multă vreme.
Citeşte şi:Uleiul de măsline,tratament pentru părul deteriorat
Foloseşte o perie cu păr de mistreţ
Te numeri printre persoanele care s-au trezit dintr-o dată cu câteva firele albe? Înseamnă că ai nevoie de o perie cu păr de mistreţ din două motive. În primul rând,aceasta adună firele mai bine decât periile standard,iar în al doilea rând,dă strălucire şuviţelor. Înainte de a-ţi usca părul cu foehnul,foloseşte un spray de protecţie pe părul umed. Apoi,direcţionează aerul fierbinte către rădăcinile firelor de păr în timp ce le periezi.
Citeşte şi:Îngrijeşte-ţi părul şi pielea cu ingredientul pe care-l ai în bucătărie
Schimbă-ţi coafura
Multe femei adoptă tunsori scurte pe măsură ce îmbătrânesc. Dar dacă ai foarte multe fire gri,ar fi mai bine să renunţi la tăierea părului. De vreme ce şuviţele argintii se observă mai mult spre rădăcini decât spre vârfuri,schimbarea coafurii şi nu a tunsorii te va ajuta,de fapt,să ascunzi firele gri. Evită stilurile stratificate şi texturate.
Sfat:Nu uita că un păr frumos şi sănătos are nevoie de cheratină şi albumină,de aceea hrana ta trebuie să conţină şi ouă,carne slabă,brânzeturi şi legume cu boabe.
Credit foto:www.haircolorideas.org