Tom Cruise și Pamela Anderson, noul cuplu de la Hollywood? Blodina recunoaște că „fac loc iubirii în viața mea”

18 mai 2026   Viață de vedetă

Noi zvonuri incendiare zdruncină Hollywood-ul: Tom Cruise și Pamela Anderson ar forma cel mai surprinzător cuplu al momentului!

Deși niciunul dintre cei doi actori nu a confirmat oficial relația, apropiați ai vedetelor susțin că între ei există o conexiune specială, apărută după revenirea spectaculoasă a Pamelei în lumina reflectoarelor.

Potrivit presei americane, Pamela Anderson, în vârstă de 58 de ani, este pregătită să își deschidă din nou inima după câțiva ani dedicați carierei și reinventării sale profesionale. O sursă citată de „Daily Mail” a declarat că actrița „face loc iubirii în viața ei”, semn că starul din „Baywatch” este gata pentru un nou început sentimental.

Zvonurile despre o posibilă relație cu Tom Cruise au început după ce actorul ar fi fost impresionat de prestația ei din producția „The Last Showgirl”, considerat marea revenire în fața camerei de filmat a vedetei. Conform publicației „National Enquirer”, Cruise ar fi văzut-o pe Pamela „într-o lumină complet diferită” după acest rol, iar cei doi ar fi rămas în contact constant din acel moment.

În ultimele luni, Pamela Anderson a fost asociată și cu Liam Neeson, colegul său din noul film „The Naked Gun”. Cei doi au alimentat speculațiile după aparițiile apropiate din turneul de promovare, iar actrița a confirmat ulterior că au avut o relație „pentru o scurtă perioadă”, după încheierea filmărilor. Chiar dacă povestea nu a continuat, Pamela a mărturisit că între ei a rămas o legătură specială.

De partea cealaltă, Tom Cruise a fost recent asociat cu Ana de Armas. Presa internațională scria că relația lor s-ar fi încheiat în toamna trecută, după ce actrița s-ar fi simțit copleșită de ritmul rapid în care evoluau lucrurile între ei doi.

Deocamdată, relația dintre Tom Cruise și Pamela Anderson rămâne la stadiul de zvon, însă fanii celor două staruri urmăresc cu mare interes fiecare apariție și declarație. Dacă informațiile se confirmă, Hollywood-ul ar putea avea parte de unul dintre cele mai neașteptate cupluri ale anului.

foto - Profimedia

Mai multe