Tratamente cosmetice cu lapte

30 ianuarie 2016   Viață de vedetă

Se spune că frumoasa regină a Egiptului Cleopatra se îmbăia în fiecare zi în lapte şi miere pentru a fi frumoasă şi seducătoare. Moda acestor băi s-a păstrat sute de ani.

Şi pe bună dreptate,căci în compoziţia laptelui se găseşte acid lactic,substanţă care îndepărtează celulele moarte şi revigorează tenul.

Elimină coşurile

Stresul,fluctuaţiile hormonale şi consumul ridicat de zahăr se găsesc pe lista lungă a factorilor care favorizează apariţia acneei. Pentru a scăpa rapid de coşurile de pe faţă,îngrijeşte-ţi pielea cu lapte combinat cu nucşoară. Aceasta din urmă exfoliază delicat pielea şi ţine infecţiile la distanţă. Pune într-un bol 1 ceaşcă de lapte călduţ şi 1 vârf de cuţit de nucşoară. Omogenizează bine ingredientele şi tamponează tenul cu o dischetă demachiantă,pe care ai ţinut-o în amestec. Lasă soluţia să acţioneze 10 minute,după care clăteşte cu apă călduţă din abundenţă. Astfel grăbeşti vindecarea coşurilor şi eviţi apariţia cicatricilor. Apelează la acest tratament de 2 ori pe zi.

Exfoliază delicat tenul

Amestecă 2 linguri de lapte praf cu apă,până când obţii o pastă. Aplică preparatul pe ten,prin mişcări circulare. Pentru exfolierea blândă a tenului,poţi adăuga uleiuri esenţiale şi alte ingrediente,cum sunt fulgii de ovăz sau cojile de nuci măcinate fin. Aşteaptă ca masca să acţioneze aproximativ 10 minute înainte să te speli pe faţă.

Hidratează pielea

Laptele este eficient în îngrijirea pielii crăpate a mâinilor sau a picioarelor. Combină 1 cană de lapte cu sucul de la 2 lămâi. Scufundă-ţi membrele în preparat 10 minute,după care clăteşte cu apă călduţă şi tamponează cu un prosop curat.

O altă soluţie la-ndemână pentru pielea crăpată este aplicarea pe zona afectată a unei paste groase care se obţine în urma amestecării unei ceşti de faină de ovăz cu una de lapte. Îndepărteaz-o cu apă caldă,după 15 minute. Soluţia hidratează pielea,lăsând-o catifelată. Apelează la acest tratament de 2 ori pe zi.

Estompează petele inestetice

Culoarea neuniformă a tenuluipoate fi rezultatul decolorării pielii în urma expunerii constante la soare sau a pigmentării. Pentru această problemă,îţi propunem un tratament care dă mereu rezultate:laptelui nefiert combinat cu miere. Laptele este considerat un agent natural de albire,iar mierea un produs care decolorează petele. Întinde pasta pe zona cu probleme,în fiecare zi,iar după 20 de minute îndepărteaz-o cu apă caldă.

Remediu pentru părul deteriorat

Laptele,în special cel de capră,este foarte bun pentru repararea firelor de păr deteriorate. Acesta conţine substanţe esenţiale,precum cazeină,vitamina A şi B,fosfor,calciu,magneziu,zinc şi proteine care au proprietatea de a întări şi de a hrăni firele de păr. Pentru a beneficia de proprietăţile acestui aliment,după ce te speli pe cap,clăteşte-te cu lapte de capră. Aşteaptă 10 minute,după care clăteşte-te din nou cu apă caldă din abundenţă.

Idei Click! pentru femei

Nu mai ai demachiant? Laptele praf amestecat cu apă caldă îndepărtează cu succes machiajul.

Pentru curăţarea scalpului,evitarea apariţiei mătreţii şi contra căderii părului,aplică pe lungimea şuviţelor lapte combinat cu ulei cald de nucă de cocos. După 15-20 minute,şamponează părul. Repetă procedeul de 2 ori pe lună.

Pune într-un vas o jumătate de banană zdrobită şi câteva linguriţe de lapte crud. Amestecă ingredientele şi aplică pasta pe tenul curat şi umed. Lasă masca să acţioneze 15 minute,apoi spală-te pe faţă cu apă călduţă. Tratamentul va netezi liniile fine.

Dacă te dor picioarele de la încălţăminte,scufundă-le într-un vas în care ai pus apă caldă,2 căni de lapte fierbinte şi câteva picături de suc de lămâie.

Mai multe