Trucuri pentru gene mai rezistente

8 octombrie 2013   Viață de vedetă

Cine nu visează să aibă gene dese şi lungi, care să nu cadă la fiecare machiaj? Şi fiindcă nu toate femeile au fost înzestrate cu astfel de minunăţii, îţi oferim câteva sfaturi ca să le pui în valoare pe cele din dotare şi să le ajuţi să se regenereze.

Ai grijă cum te demachiezi

Genele negre,curbate şi bine definite sunt visul oricărei femei. Dacă vrei să deţii asemenea comori fără a apela la extensii,tot ce trebuie să faci este să le îngrijeşti cu atenţie şi,când vrei să-ţi pui ochii în evidenţă,să te foloseşti de puţin rimel. Dar ai grijă! Urmele de fard şi de rimel de la rădăcini,în combinaţie cu praful şi sebumul,pot cauza căderea genelor. De aceea,este foarte important să le demachiezi în fiecare seară cu un gel care să nu fie agresiv,folosindu-te de dischete de bumbac sau de beţişoare de urechi. Nu apăsa tare pe firele de păr pentru că le poţi rupe. La final,descurcă genele cu o periuţă specială.

Foloseşte ulei de ricin

Chiar şi genele scurte şi drepte pot fi „îmblânzite“ cu ajutorul uleiului de ricin. Acesta stimulează procesul de creştere a firelor de păr şi le întăreşte pe cele existente. Ca să aibă efectul dorit,uleiul de ricin trebuie aplicat în fiecare seară,înainte de culcare,aproape de rădăcinile genelor,cu ajutorul unei dischete demachiante sau cu o periuţă de rimel curată. Ai grijă ca uleiul să nu-ţi intre în ochi pentru că poate provoca o senzaţie neplăcută de usturime.

Alege rimelul potrivit

Rimelul poate să-ţi intensifice privirea,să-ţi alungească şi să-ţi îndesească genele. Cel pentru volum are periuţa groasă şi stufoasă,iar cel pentru alungirea genelor,un aplicator curbat. Pentru genele scurte e ideală o periuţă deasă.

Sfatul specialistului-Raluca Felea,Beauty Trainer &Make-up Artist,Artistry,e-mail:inforo@amway.com

Evită să dormi cu genele machiate,pentru că astfel ele se pot deteriora sau chiar rupe foarte uşor,iar fardurile neîndepărtate îţi vor irita pielea sensibilă a pleoapelor. Foloseşte un demachiant special pentru ochi,care să conţină uleiuri hrănitoare şi să lase genele hidratate. De asemenea,alege cu atenţie rimelul. Curbează-ţi genele cu ondulatorul înainte de aplicarea acestuia.

Mai multe