Trucuri vechi de înfrumuseţare, care chiar funcţionează
Te-ai gândit vreodată să-ţi aplici pe păr maioneză? Sau să-ţi masezi scalpul cu ulei de măsline şi oţet de mere pentru a preveni mătreaţa? Dacă ai răspuns negativ la oricare dintre acestea, este timpul să ştii că anumite trucuri de înfrumuseţare la care apelau mamele şi bunicile noastre sunt susţinute de ştiinţă.
Balsam de păr cu avocado sau maioneză
Dacă vrei să ai şuviţe rezistente şi mătăsoase,un amestec dintr-un avocado şi ulei de măsline te poate ajuta. Avocado conţine vitaminele B,care favorizează creşterea părului,şi E,care întăreşte firele de păr de la rădăcină.
Cum faci balsamul:pisează un avocado (sau înlocuieşte-l cu o ceaşcă de maioneză) şi combină-l cu un gălbenuş şi 1/4 cană de ulei de măsline (opţional). Amestecă,pune căteva picături de apă până când obţii o consistenţă păstoasă şi întinde masca pe părul umed,de la rădăcină spre vârfuri. Prinde părul într-un coc. Ţine 2-3 minute un prosop curat sub apă fierbinte,stoarce-l bine,după care acoperă şuviţele cu prosopul. Lasă masca să acţioneze 20 de minute,apoi clăteşte cu apă caldă.
Clăteşte părul cu oţet,pentru a scăpa de mătreaţă
Potrivit Marthei H. Viera,dermatolog din Miami,oţetul de mere ucide ciupercile,vinovate de apariţia mătreţii,şi îndepărtează resturile de produs în exces de pe păr.
Ce soluţie să încerci:pune într-o cană de apă 2 linguri de oţet de mere. Toarnă conţinutul pe părul ud,după şamponare,şi clăteşte bine.
Exfoliant pentru piele
Combinând zahăr cu miere,obţii un produs natural,cu care îndepărtezi stratul exterior de celule moarte. Mierea are multe virtuţi terapeutice,fiind folosită în multe afecţiuni dermatologice,nu numai ca emolient,ci şi pentru uz cosmetic,în pansarea rănilor şi a arsurilor.
Cum obţii exfoliantul:amestecă 2 linguri de zahăr brun cu 1 lingură de ulei de măsline şi una de miere,pentru un gomaj,pe care-l poţi folosi atât pe faţă,cât şi pe buze şi corp.
Aplică aloe vera pe arsuri şi alte leziuni ale pielii
Aloe veraconţine vitaminele A,C şi E,enzime,minerale şi antioxidanţi care previn oxidarea radicalilor liberi. Planta,nu doar că accelerează vindecare rănilor pielii,dar,de asemenea,ajută la prevenirea petelor solare.
Foloseşte bicarbonat de sodiu ca deodorant
Aceasta este soluţia perfectă pentru zilele în care faci mişcare. Potrivit specialiştilor,bicarbonatul de sodiu schimbă pH-ului pielii şi neutralizează creşterea bacteriilor şi a mirosurilor neplăcute.
Cum îl foloseşti:amestecă jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu (nu praf de copt) cu 1 linguriţă de apă şi aplică mixtura pe axile.
Credit foto:www.soapqueen.com