Trupa Voltaj, alături de eroii României

17 martie 2016   Viață de vedetă

Miercuri, 16 martie 2016, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, trupa Voltaj a susţinut un concert caritabil ale cărui încasări au fost donate, în totalitate, Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir”.

Într-o sala plină până la refuz şi încărcată de emoţia şi solemnitatea evenimentului,au răsunat hiturile celebrei trupe care ne-a reamintit că,uneori,tot ceea ce trebuie să faci este “să o iei de la capăt”,că “vocea ta” trebuie să se facă,întotdeauna,auzită,că “lumea e a ta”,dacă ştii să iubeşti cu adevărat. 

“Pentru noi,propunerea Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi ne onorează şi suntem mândri că am susţinut acest concert dedicat unor adevăraţi eroi ai României. Le mulţumim tuturor celor care au cumpărat bilet la acest spectacol şi au fost astfel alături de ei,le mulţumim tuturor celor care sunt şi vor fi alături de aceşti oameni minunaţi,pentru care niciun sacrificiu nu este prea mare atunci când vine vorba despre ţara lor”,declară Călin Goia,solistul trupei Voltaj. 

Concertul caritabil s-a încheiat cu single-ul “Din toată inima”,devenit un adevărat imn “pentru România” al tuturor celor prezenţi. 

În luna februarie,Voltaj a lansat single-ul "Kori Gent",un cântec-poveste despre lipsa de comunicare dintr-o relaţie de iubire. Piesa beneficiază de un videoclip realizat în condiţii speciale,care integrează un personaj animat (Kori Gent) în lumea reală,şi este o metaforă la timpul pe care-l petrecem tot mai mult în lumea virtuală,în detrimentul comunicării autentice.

Mai multe