Ulei de migdale pentru păr. Beneficiile măştilor aplicate pe scalp
Podoaba capilară reprezintă feminitatea. Dar, în funcţie de tendinţe, femeile iubesc să experimenteze diferite coafuri. În timp ce unele schimbări ale părului pot fi ireversibile, alte nu sunt. Aşadar, dacă te-ai tuns mai scurt decât ai vrut iniţial, ar trebui să începi să aplici pe şuviţe ulei de migdale pentru păr.
Uleiul de migdale este ingredientul care acţionează minunat pe păr. Produsul conţine acizi graşi Omega-3, fosfolipide, vitamina E şi magneziu. Prin aplicarea uleiului de migdale pe păr, sunt întărite şi hrănite firele de la rădăcină, combătând deteriorarea şi căderea lui.
O altă modalitate prin care poţi folosi uleiul de migdale o reprezintă masca de păr, care este foarte bună pentru stimularea creşterii firelor de păr.
Tratament cu ulei de migdale pentru păr
Aplică ulei începând de la scalp şi până la rădăcini, masând scalpul. Acest lucru va îmbunătăţi circulaţia sangvină la nivelul scalpului şi va ajuta la dezvoltarea firelor de păr, deoarece părul umed absoarbe mai bine uleiul de migdale. Lasă-l să acţioneze 60 de minute, după care şamponează-l şi apoi clăteşte-l cu apă călduţă. Podoaba capilară va deveni mătăsoasă şi strălucitoare. Repetă tratamentul cel puţin o dată pe săptămână.
Mască de păr cu ulei de migdale pentru păr Ai nevoie de:
-10 picături de ulei de arbore de ceai
-2 linguri de ulei de migdale
Mască din ulei de migdale pentru păr - Mod de preparare şi aplicare:
Pune într-un bol cele două uleiuri şi amestecă-le cu o lingură. Aplică uleiurile pe păr şi pe scalp. Strânge părul coc, acoperă-l cu un prosop cald şi lasă masca să acţioneze o oră. Apoi, şamponează şuviţele şi clăteşte-le bine. Pentru cele mai bune rezultate, repetă tratamentul de cel puţin două ori pe săptămână.
Mască cu ou şi ulei de migdale pentru păr Ai nevoie de:
-1 albuş
-1 lingură de ulei de migdale
Mod de preparare şi aplicare:
Pune albuşul într-un bol şi bate-l cu o furculiţă spumă. Adaugă uleiul de migdale peste el şi amestecă cu o lingură. Aplică pasta obţinută pe întreaga suprafaţă a părului şi las-o să acţioneze 15-20 de minute. Clăteşte cu apă călduţă, şamponează şi clăteşte şuviţele din nou.
Citiţi şi: Reţete de măşti pentru păr fragil