Uleiuri faciale pentru un ten fără cusur

1 aprilie 2014   Viață de vedetă

În ciuda beneficiilor numeroase ale uleiurilor pentru ten, multe femei ezită atunci când vine vorba să le aplice pe faţă. Ştiai că aplicând doar câteva picături în fiecare zi pe ten, pe lângă faptul că îţi hidratează pielea şi o revitalizează, aceste uleiuri te scapă de anumite probleme ale tenului?

Ulei de arbore de ceai

Este unul dintre cele mai naturale alternative care te ajută să scapi de acnee,având rolul de a dezinfecta şi de a calma pielea. Spre deosebire de alte tratamente contra acneei,uleiul de arbore de ceai nu distruge uleiurile naturale ale pielii şi nu provoacă viitoare erupţii,pentru că este un ulei blând.

Ulei din seminţe de coacăze negre

Dacă ai urmat de curând un tratament cu laser sau ai probleme cu tenul,foloseşte ulei din seminţe de coacăze negre. Acesta repară pielea deoarece este bogat în acizi graşi şi are proprietăţi antiinflamatorii. Conţine acizi graşi Omega-3 şi 6,care repară ţesutul afectat,vindecând cicatricele. Pe lângă faptul că este un ulei indicat pentru cele cu pielea uscată şi afectată,utilizarea sa îndelungată reduce formarea ridurilor.

Ulei din seminţe de struguri

Dacă ai tenul gras şi trebuie să foloseşti şerveţele să îndepărtezi excesul de ulei de pe faţă,încearcă să foloseşti uleiul din seminţe de struguri. Acesta ajută la reglarea producţiei de ulei natural pe care tenul îl produce.

Citeşte şi:

Trucuri pentru a trata acneea tenului sensibil

Prepară-ţi un scrub potrivit pentru tenul tău

Uleiul de argan

Numit deseori şi uleiul de aur,acest ulei rar şi scump este bogat în vitamina E,acizi graşi şi antioxidanţi,care luptă împotriva îmbătrânirii pielii. Uleiul de argan reduce apariţia ridurilor şi restabileşte elasticitatea pielii lăsând-o moale. Din moment ce este absorbit repede de ten şi nu este agresiv,acesta este un hidratant narural. Pe lângă faptul că dă pielii un aspect tânăr,uleiul de argan este util împotriva unor afecţiuni precum varicela,psoriazis,eczeme şi vergeturi.

Cum îl aplici

Indiferent de uleiul pe care vrei să-l foloseşti,aplică-l după ce tenul a fost curăţat. Stropeşte-te cu câteva picături de apă. Pune pe degete 2-3 picături de ulei şi masează tenul,începând cu obraji,frunte şi bărbie. Dacă vrei să foloseşti o cremă cu protecţie solară,aplică uleiul întâi,aşteaptă 3 minute şi apoi foloseşte crema de protecţie.

Mai multe