Ultimele cuvinte ale actorului James Van Der Beek, din „Dawson's Creek”, înainte de-a muri la 48 de ani

12 februarie 2026   Viață de vedetă

Cu două săptămâni înainte de-a se prăpădi, celebrul actor a avut un mesaj de transmis, iar cuvintele lui sunt cu atât de emoționante cu cât James Van Der Beek a dispărut dintre noi prematur.

James Van Der Beek a murit în cursul zilei de ieri, 11 februarie, după o luptă de doi ani cu cancerul colorectal. Îndrăgitul actor din serialul „Dawson's Creek” a lăsat în urma sa șase copii, proveniți din căsnicia cu Kimberly. Ce-a avut de transmis actorul înainte de-a părăsi această lume?

James și-a îmbrățișat fiica de 12 ani, pe Annabel, în ultima sa fotografie, și a scris următoarele în postarea respectivă: „Fiica mea și tatăl meu au ziua de naștere în aceeași zi, azi. La început, credeam că doar atât au în comun, având în vedere că sunt atât de diferiți, însă, de-a lungul anilor, am descoprit că au amândoi același suflet deschis, iubitor și delicat. Văd grija pe care le-o purtați celor din jur și iubirea de care sunteți amândoi capabili”, a ținut să spună vedeta în ultima sa postare.

„Sunteți niște minuni și eu sunt atât de recunoscător să vă am în viața mea. Lumea e mai frumoasă doar pentru că voi doi existați. La mulți ani! Vă iubesc cu toată inima mea!”, și-a încheiat actorul mesajul său emoționant.

Familia lui James Van Der Beek a confirmat trecerea în neființă a actorului într-o postare făcută publică ieri. „Iubitul nostru James David Van Der Beek a murit în această dimineață. Și-a înfruntat ultimele zile din viață cu curaj, credință și multă grație. Avem atâtea să împărtășim despre dorințele sale, iubirea pe care o avea pentru oameni și sacralitatea timpului. Va veni și timpul pentru asta. Deocamdată vă rugăm să ne permiteți să-l plângem în liniște”, stă scris în comunicatul de presă emis de familia sa.

Regretatul actor avea șase copii, pe Olivia, de 15 ani, Annabel și Emilia, de 9 ani, Gwendolyn, de 7 ani, dar și fiii Joshua, de 13 ani, și Jeremiah, de 4 ani. Van Der Beek a devenit cunoscut în anii ’90, când a interpretat rolul Dawson Leery, în serialul „Dawson's Creek”, când avea 20 de ani. Producția TV a avut șase sezoane și-a lansat carierele altor actori celebri, precum Katie Holmes, Michelle Williams și Joshua Jackson.

foto - Profimedia

Mai multe