Un tratament revoluţionar în tratarea bolilor de piele: fototerapia

2 august 2016   Viață de vedetă

Fototerapia a devenit una din opţiunile preferate pentru tratarea unor boli de piele precum eczemă, psoriazis şi vitiligo, care deşi nu pun viaţa în pericol, o îngreunează în cele mai multe cazuri, cauzând stimă scăzută de sine, probleme de adaptare sau deprimare.

Această procedura s-a dovedit superioară metodelor convenţionale în ceea ce priveşte nu doar eficienţa,dar şi siguranţa în folosire atunci când se realizează sub supravegherea medicului dermatolog.

Fototerapia a fost folosită încă din antichitate pentru tratamentul a diferite afecţiuni dermatologice,atunci când pacienţii cu diverse suferinţe ale pielii erau expuşi la razele solare în scop terapeutic. Originile acestui tratament atât de popular astăzi au rădăcini în Egiptul antic,unde se folosea o răşină fotosensibilizanta urmată de expunere directă la soare pentru tratamentul vitiligo.

Fototerapia modernă a început să fie folosită de la începutul anilor 1900. De atunci,progresele în tehnologie au jucat un rol semnificativ în îmbunătăţirea tratamentului şi eficienţa rezultatelor.

“Tehnologia s-a dezvoltat şi astăzi permite folosirea de dispozitive foarte selective în ceea ce priveşte lungimea de undă terapeutică ce va reduce inflamatia în piele şi va duce la vindecarea sau tratarea puseelor de boală. Efecte benefice sunt observate şi atunci când este folosită pentru tratamentul mâncărimii,erupţiei polimorfe la lumina,lichenului plan,psoriazisului palmo plantar,pustulozei palmo-plantare şi alte afecţiuni inflamatorii ale pielii”,explică domnul doctor Laurenţiu Vlădău,specialist în dermatologie şi venerologie.

Desfăşurarea unei şedinţe de tratament

În prima etapă va avea loc un consult în urma căruia medicul dermatolog va stabili dacă afecţiunea de care suferă pacientul poate beneficia prin realizarea tratamentului de fototerapie.

Prima şedinţă de tratament este de obicei foarte scurtă,chiar de câteva secunde. Durata şedinţelor va varia apoi,în funcţie de tipul de piele şi intensitatea aleasă de medic.

Cu toate că afecţiunile pielii,fiind vizibile,provoacă disconfort indiferent de vârstă,fototerapia nu este recomandată copiilor,femeilor în stare de graviditate sau care alăptează,celor care folosesc medicamente imunosupresive şi celor care au suferit în trecut de cancer de piele,în special melanom.

Efecte adverse

Cea mai frecvenţa reacţie adversă este apariţia roşeţei intense şi a unei reacţii asemănătoare unei arsuri solare. Tocmai pentru a evita acest efect nedorit,intensitatea tratamentului este stabilită iniţial la o valoare care permite desfăşurarea procedurii în condiţii de maximă siguranţă,după care se creşte progresiv până la apariţia unei culori rozalii a pielii care este menţinută ulterior pe parcursul întregului tratament.

Pot apărea mâncărime şi senzaţie de disconfort,care sunt ameliorate de tratamente specifice.

De asemenea,poate apărea foliculita,inflamaţia firelor de păr,iar în unele cazuri este posibilă lipsa de răspuns a bolii la fototerapie. 

Mai multe