„Vei avea grijă de hainele mele şi-mi vei da trei mese pe zi!” Restul pretenţiilor pe care Einstein le-a avut de la prima lui soţie

2 august 2021   Viață de vedetă

Pe cât de priceput era Albert Einstein la fizică, pe atât de multe lacune avea când venea vorba de interacţiune umană, lucru care a dus la un comportament deloc plăcut al marelui om de ştiinţă cu femeile din viaţa lui.

Genialul fizician s-a însurat cu Mileva Marić în 1903 şi, încă de la începutul mariajului lor, Albert şi-a arătat adevărata faţă. Iar, pe măsură ce timpul trecea, căsnicia lor avea tot mai mult de suferit şi relaţia dintre cei doi soţi devenea tot mai problematică. De fapt, Einstein ajunsese să-i propună lui Marić o listă întreagă de pretenţii pe care el le avea de la ea, iar biata femeie s-a văzut obligată să i le satisfacă de dragul copiilor pe care-i aveau împreună.

Atunci când şi-au unit destinul, Albert avea 24 de ani, iar Mileva, 28 şi ceea ce îi apropiase pe cei doi tineri era o mare pasiune atât pentru celălalt, cât şi pentru fizică, domeniu de care erau amândoi fascinaţi. Însă munca nu a fost de-ajuns pentru ca ei să continue o viaţă frumoasă împreună.

Nu de puţine ori, Einstein se izola de tot restul lumii, acaparat fiind de munca lui şi neglijându-şi adesea igiena personală. La scurt timp de la nuntă, Marić şi-a dat seama că se măritase cu un bărbat „însurat‟ cu profesia sa. Totuşi acest lucru n-a descurajat-o pe prima doamnă Einstein şi i-a rămas alături marelui fizician în ciuda tuturor greutăţilor întâmpinate.

După 11 ani de mariaj, cei doi soţi au ajuns, totuşi, la concluzia că aveau nevoie de o pauză, însă n-au reuşit să stea prea mult departe unul de altul şi au redevenit un cuplu la scurt timp după despărţirea lor temporară din 1914. Albert s-a întors la soţia lui punând o condiţie mare şi lată – ca ea să fie de acord să respecte o listă întreagă de cereri din partea lui. Ce includea acea listă de pretenţii?

Cei doi soţi erau dispuşi să încerce să rămână împreună de dragul celor doi copii ai lor, însă, chiar şi aşa, Einstein s-a dovedit extrem de încăpăţânat şi complet inflexibil când a fost vorba de împăcare. El avea propria viziune asupra căsniciei şi nu era dispus să facă compromisuri. Avea o listă întreagă de pretenţii de la mama copiilor săi şi nicio responsabilitate în ceea ce-l privea.

Astfel contractul dintre cei doi soţi prevedea ca Marić să se asigure ca „hainele şi toate rufele mele să fie tot timpul în ordine, să primesc trei mese pe zi în camera mea şi dormitorul meu şi biroul să fie tot timpul curate‟.

Mai mult, omul de ştiinţă în cerea soţiei lui să „renunţi la toate relaţiile cu alţi oameni din simplul motiv că socializarea nu este absolut necesară”. În plus, „vei renunţa să-mi ceri să stau acasă cu tine, să merg cu tine undeva, să călătorim împreună‟. Şi, de parcă toate aceste pretenţii n-ar fi fost de-ajuns, Albert a mai adăugat că Marić n-ar trebui să se aştepte la vreo intimitate cu soţul ei, fie ea emoţională sau fizică, atunci când el se va întoarce la ea.

O altă clauză în contractul lor nupţial prevedea ca femeia să fie tăcută şi să-l lase în pace pe Einstein atunci când el îşi dorea asta. „Vei înceta să-mi mai vorbeşti, dacă eu îmi doresc asta, vei părăsi dormitorul meu sau biroul imediat ce eu îţi cer acest lucru”. Marić nu avea voie să-i submineze autoritatea soţului ei în faţa copiilor prin cuvinte sau comportament.

Şi culmea este că Mileva a acceptat toate aceste cereri din partea soţului ei şi a mai rămas alături de Albert încă cinci ani!

Deloc surprinzător, mariajul celor doi s-a încheiat, la un moment dat, definitiv. În 1912, Einstein a început o relaţie amoroasă cu verişoara lui, Elsa Löwenthal, motiv pentru care a divorţat de Marić pentru a devenit soţul Elsei în 1919. Însă nici cea de-a doua căsnicie a lui Albert Einstein n-a fost numai lapte şi miere, numeroasele lui relaţii extraconjugale având un impact major asupra mariajului lor.

Foto - Profimedia

Mai multe