Viaţa neştiută a lui Edith Gonzalez! Actriţa a făcut un copil cu un politician însurat, iar apoi s-a măritat cu un prieten

18 iunie 2019   Ghid de viață

Actriţa de telenovele Edith Gonzalez a dus o viaţă intensă, asemenea, filmelor în care a jucat.

Edith Gonzalez s-a stins din viaţă la vârsta de 54 de ani, după ce timp de trei ani s-a luptat cu o formă de cancer. Aceasta a lăsat în urmă o fiică de aproape 15 ani,  care a venit pe lume în urma unei relaţii amoroase pe care a avut-o cu politicianul Santiago Creel. Edith Gonzalez l-a cunoscut în 2003 şi a început o relaţie cu el, chiar dacă ştia că e însurat. Bărbatul, pe vremea aceea senator, era căsătorit de 21 de ani cu Beatriz Garda Rios. 

Acesta n-a vrut să-şi recunoască fiica, motiv pentru care Constanza a fost înregistrată în acte doar cu numele mamei. Patru ani mai târziu, însă, timp în care actriţa a ţinut secretă identitatea tatălui, acesta şi-a recunoscut fiica. 

În 2010, actriţa a dezvăluit că aşteaptă un copil cu logodnicul ei, economistul Lorenzo Lazo Margin. Însărcinată în cinci luni, Edith Gonzalez a pierdut copilul din cauza unor probleme medicale apărute în sarcină. Vestea tragică a venit chiar cu o săptămână înainte de nunta celor doi. Mai târziu, actriţa a mărturisit că fătul era o fetiţă.

Edith Gonzalez şi Lorenzo Lazo s-au căsătorit o lună mai târziu. Bărbatul a fost alături de ea până în ultima clipă. El a confirmat pe Instagram decesul actriţei.

Edith Gonzalez a fost diagnosticată cu cancer ovarian în 2016 şi a suferit mai multe intervenţii chirurgicale prin care i-au fost extirpate ovarele şi uterul.  

Edith González s-a născut la 10 decembrie 1964 în statul Nuevo Leon. Primii paşi pe scenă i-au făcut îndrumată de tatăl său, iar copilăria şi-a petrecut-o în faţa camerelor de filmare. La 8 ani Edith juca în filmul "El rey de las gorillas", iar la 13 ani cunoaşte succesul cu rolul din "Los ricos tambien lloran (Şi bogaţii plâng)", unde joacă alături de deja celebra Veronica Castro, iar în 1993 cariera ei atinge succesul răsunător, graţie rolului din "Inimă sălbatică / Corazon Salvaje", unde este partenera regretatului Eduardo Palomo. 

Mai multe