Vine noaptea Sânzienelor! Cine nu le iubeşte, o păţeşte!
În această noapte, de 23 înspre 24 iunie, cele mai frumoase fecioare coborâte vreodată din văzduhuri pe Pământ, vor ieşi la joc prin păduri şi poieniţe. Este noaptea lor, a Sânzienelor, care cândva coincidea cu solstiţiul de vară ce tocmai a avut loc pe 21 iunie. Însă, cum Biserica Ortodoxă considera solstiţiul o sărbătoare păgână, a mutat ziua sânzienelor pe 24 iunie, legând-o de naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Denumirea de solstiţiu provine din limba latină şi înseamnă „soarele oprit“. De-a lungul veacurilor, a atras nenumărate mituri, obiceiuri şi superstiţii. La noi, acestea roiesc în jurul sânzienelor. Zise şi Drăgaice, ele sunt nişte zâne bune, nespus de frumoase, dar care, atunci când nu le este respectată sărbătoarea, devin surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele. Malefice şi răzbunătoare sunt şi cu cei ce nu le arată iubire. De altfel, Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister şi magie, fiind favorabilă vrăjilor şi descântecelor de dragoste.
Mai există şi azi obiceiul ca fetele să împletească, în această zi, coroniţe din flori de sânziene, pe care le aruncă, apoi, peste casă. Dacă coroniţa rămâne agăţată şi nu cade, e semn că acolo, în curând, va avea loc o nuntă. Iar dacă fetele vor să-şi vadă ursitul, pun câteva flori sub pernă, iar sânzienele i-l vor arăta noaptea, în vis.
Dansul sânzienelor
Se zice că în această noapte se deschid cerurile, iar sânzienele ies să joace dansul ielelor în locuri ferite de ochii lumii, ascunse sau retrase. Oricât ar încerca ochiul muritor să le vadă, nu poate, căci cine îndrăzneşte să privească zânele dansând, se îmbolnăveşte pe loc şi nu se mai vindecă niciodată.
Ele se prind în horă iar cântul lor dă puteri miraculoase florilor şi buruienilor, care deven plante de leac, bune la toate bolile. De aceea, tradiţia din popor spune că, toate plantele de pe câmpuri şi de prin păduri, pentru ceaiuri, condimente şi alte întrebuinţări, trebuie culese abia după Noaptea Sânzienelor.
“Du-te, Soare, vino, Lună
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea – floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie,
Floare pentru cununie,
Babele să le rostească,
Până-n toamnă să nuntească,” zice un vechi cântec din popor.
Sânzienele apără şi holdele de grindină, aduc rod semănăturilor, ursesc fetele de măritat şi ajută plantele şi animalele să se înmulţească. Cine, însă, nu le respectă cum se cuvine ziua lor, este pedepsit şi „lovit“ de boală şi neputinţă. Tot la supărare, sânzienele pot stârni vârtejuri şi vijelii, pot aduce grindină şi pot lăsa plantele şi florile fără leac şi fără miros.
Muza romană
Se zice că sărbătoarea Sânzienelor a fost inspirată de zeiţa Diana a romanilor. Chiar numele de Sânziana, răspândit în special în Ardeal, provine din “Sancta Diana”, în timp ce în Muntenia şi în Oltenia sărbătoarea se numeşte Drăgaică, după numele slav.
Alţi specialişti susţin că, de fapt, Sânzienele îşi au originea într-un cult geto-dac străvechi, al Soarelui, frumoasele iele fiind reprezentate adesea de către traci înlânţuite într-o horă.