5 plante pentru imunitate

13 decembrie 2018   Lifestyle

Nu ratezi nicio răceală, nicio viroză respiratorie la trecerea dintre anotimpuri? E simplu, sistemul imunitar este slăbit. Remediile naturale te ajută să-ţi fortifici organismul şi să ţii bolile la distanţă. 

Sistemul imunitar reprezintă interacţiunile complexe din organism, cu rol în apărarea acestuia de agenţii patogeni. Rapiditatea cu care acest sistem defesnsiv se activează este extrem de importantă. Viteza de acţiune depinde de buna funcţionare a diverselor organe şi de eficacitatea comunicării între diversele componente sistemului. Se ştie că există interacţiuni importante între sistemul imunitar, cel nervos şi cel endocrin. Stresul, alimentaţia nesănătoasă, oboseala scad mecanismele de apărare ale organismului. Echilibrul poate fi instaurat cu o dietă variată – iar ceaiurile din plante sunt şi ele de ajutor.

Echinacea

Planta are proprietăţi antibacteriene, antifungice şi antivirale, fiind considerată un antibiotic natural. Creşte imunitatea, stimulând producţia de interferon (o glicoproteină cu proprietăţi antivirale) şi de limfocite (celulele albe din sânge, care ajută la combaterea infecţiilor). În tratamentul răcelilor, inflamaţiilor gâtului, gripei şi bronşitei, se ia o linguriţă de tinctură de echinacea de 3 ori pe zi.

Salvie

Planta are efect de detoxificare şi este un bun tonic nervos. Are rol antiseptic şi antimicrobian. E de ajutor şi în alinarea durerilor de cap care apar în caz de răceală. Tinctura se prepară din 2 linguri de plantă mărunţită la 250 ml de alcool de 70 de grade. Amestecul se păstrează într-un vas de sticlă, la întuneric, aproximativ 2 săptămâni. Se strecoară şi se ţine la frigider. Se ia câte o linguriţă de tinctură dizolvată cu puţină apă, de 3-4 ori pe zi.

Ghimbir

Datorită proprietăţilor sale antiinflamatoare şi antivirale, planta ajută la întărirea sistemului imunitar. Decoctul se prepară din 10 g de rădăcină proaspătă de ghimbir, rasă, la 250 ml apă clocotită. Se lasă la fiert 10 minute şi se îndulceşte cu miere. Se beau zilnic 2-3 căni de ceai cald.

Rozmarin

Datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi şi substanţe bioactive, rozmarinul are o acţiune benefică asupra sistemului imunitar. Infuzia se prepară din 2 linguriţe de plantă peste care se toarnă 200 ml de apă clocotită. Se bea o cană de ceai de 3 ori pe zi. În cazul în care ai gâtul inflamat din cauza răcelii, poţi face gargară cu infuzia preparată.

Atenţie!

Remediile cu rozmarin sunt contraindicate femeilor gravide sau care alăptează.

Cimbrişor

Cimbrişorul te fortifică în faţa bolilor de sezon şi a frigului. Se recomandă în tuse, în astmul bronşic şi în durerile de gât. Infuzia se prepară din 2 linguriţe de plantă uscată la o cană cu apă clocotită. Se beau 2 căni pe zi.

Mai multe