Ai o pisică hoaţă? Aşa o dezveţi de furat! Trucuri care funcţionează
Curioase şi jucăuşe, felinele sunt greu de strunit, iar regulile nu par a fi făcute pentru ele. Iată câteva trucuri pentru a le tempera pofta de furat.
Ţi-ai surprins vreodată pisica în timp ce devora, într-un colţ ferit, o felie de salam furată de pe masă? Sau ai văzut-o căutând resturi de mâncare în coşul de gunoi? Ori poate chiar încercând să intre în frigider? Nimic anormal în comportamentul unei adevărate feline, pentru care o trataţie este binevenită oricând. Iar dacă nu o poate obţine de la tine prin mieunat mieros ori „cerşit“ insistent, orice altă metodă este la fel de bună. Ca de pildă, apelând la talentul ei de-a subtiliza alimente – şi nu numai!
Micul vânător jucăuş
Trebuie să ştii, însă, că hoţia nu este doar unul dintre mijloacele prin care îşi satisface pofta de mâncare, ci şi pofta de joacă ori de explorare. Căci pisica fură instinctual, celebrând cumva o artă proprie felinelor, care le-a ajutat să supravieţuiască de-a lungul mileniilor. Pisicile sunt, prin natura lor, mici vânători şi, chiar dacă sunt crescute în casă, instinctul de a vâna rămâne. E-adevărat că orice miros venit dinspre bucătărie le gâdilă mustăţile şi le activează acest simţ primar. Dar satisfacţia nu le-o dă atât saţietatea (sunt pisicile vreodată sătule?), cât faptul că „prada“ a fost „vânată“, „câştigată“, „adjudecată“! De aceea, la fel de incitante sunt insectele de pe perdele, umbrele de pe pereţi, păsările pe care le văd pe geam ori diverse obiecte strălucitoare, colorate sau cu forme interesante – sigur le-aţi găsit dosite pe sub pat sau după canapea! Ce e de făcut, totuşi, pentru a o dezvăţa de furat?
Limitează-i teritoriul
Ca orice membru al familiei, şi pisica ar trebui să-şi ştie locul în casă: culcuşul în care doarme, locul unde stau bolurile pentru hrană, litiera… Dar, pe lângă spaţiile personale, trebuie s-o faci să-ţi respecte şi ţie spaţiul. Astfel, dacă o vezi că atentează la frigider ori la coşul de gunoi, n-ar trebui s-o laşi liberă în bucătărie. Ori să te asiguri că uşa frigiderului şi cea de la pubelă se închid cum trebuie şi nu pot fi deschise uşor.
Fără tentaţii la îndemână
E de la sine înţeles că, dacă vei lăsa o farfurie cu mâncare nesupravegheată în locul în care pisica obişnuieşte să fie prin preajmă, te poţi trezi cu farfuria goală. La fel de bine, dacă o ştii devoratoare de cabluri de telefon, hoaţă de chei, bani, gume de şters, hârtii mototolite ori alte obiecte mici care-i stârnesc interesul, nu i le lăsa la îndemână. Ordinea şi depozitarea lor corespunzătoare ar trebui să rezolve şi acest aspect.
Fă zgomot!
Pe cât sunt de viclene, pe atât sunt de fricoase. Aşa că orice sunet strident, neaşteptat, îi va întrerupe brusc hoaţei concentrarea şi o va face să fugă să se ascundă. De fapt, va fi atât de preocupată să ajungă la adăpost, încât nu va mai analiza de unde vine pericolul. Teoretic, dacă o vei speria în mod repetat în timp ce-o prinzi la furat, ar trebui să fie suficient ca să renunţe la acest obicei, pentru că va asocia tentativa de furt cu pericolul.
Stropeşte-o cu apă!
Se ştie că pisicile nu pot suferi apa, aşa că una dintre metodele de-a o îndepărta este stropirea cu apă. Parcă le vedem şi acum pe bunicile de la ţară aruncând cu cana cu apă după mâţele prinse la furat. Dar pe cât de ilară e această scenă, pe atât de traumatizantă este pentru o pisică, motiv pentru care mulţi iubitori de animale o evită.
Ignor-o!
La polul opus, poţi adopta o metodă psihologică. Poate părea ciudat, dar pentru unele feline e o adevărată satisfacţie să-şi scoată stăpânii din minţi. Aşadar, chiar dacă o prinzi asupra faptului, nu ţipa la ea, pentru că asta ar putea-o face fericită. Cel puţin, asta cred unii specialişti americani, care spun că pisica îşi va pierde interesul dacă o vei ignora. Dar dacă tocmai asta o va încuraja?
Puzzle cu recompense
Dacă nu merge de niciun fel cu regulile de mai sus, poţi apela la anumite jocuri gândite special pentru pisici, pe care le poţi găsi în Pet Shop-uri. E vorba despre aşa-numitele puzzle-uri cu recompense, care eliberează mostre de hrană atunci când pisica face anumite mişcări. Practic, o ţii ocupată atât prin joacă, cât şi prin tentaţia care o aşteaptă, nemailăsându-i timp să facă alte strategii pentru a fura alte alimente sau obiecte din casă.