Arsurile solare oculare. Cât de tare ne pot afecta ochii, cum ne protejăm
Ştim cu toţii cât de importantă este protecţia solară şi o folosim regulat când facem plajă sau chiar când ieşim din casă în zilele caniculare. Dar există părţi ale corpului care pot suferi arsuri solare şi daune pe termen lung pe care tindem să le ignorăm mai mereu. Ochii - atât globul ocular, cât şi pleoapele – pot fi afectaţi serios de arsurile solare.
La fel ca restul corpului, ochiul este vulnerabil la arsuri solare. Arsurile solare ale globului ocular se numesc fotocheratită, care este o inflamaţie a corneei, a conjunctivei (ţesutul transparent care înveleşte partea albă a globului ocular) şi a interiorului pleoapelor. De cele mai multe ori, ochii arşi de soare apar ca urmare a reflecţiei soarelui pe o suprafaţă cum ar fi zăpada, apa sau nisipul. Dar pot apărea şi dacă sunteţi afară la soare pentru o perioadă lungă de timp, fără o protecţie adecvată.
Fotocheratita se manifestă prin roşeaţă, vedere înceţoşată, fotofobie, lăcrimare, senzaţie de corp străin în ochi, iar simptomele apar la 8-12 ore de la expunere. De cele mai multe ori, dispar de la sine. Dar pot apărea şi efecte severe, cu cât expunerea la soare fără protecţie este mai îndelungată.
Astfel, pot apărea incapacitatea de a deschide ochii sau percepţia greşită a culorilor. Dacă aceste simptome persistă mai mult de 24 de ore, consultaţi un medic, care poate prescrie picături oftalmice pentru a preveni infecţia.
Pentru a ameliora simptomele uşoare ale fotocheratitei, cel mai bine este să vă retrageţi într-o cameră întunecată pentru a vă odihni ochii. Aplicaţi o compresă rece pe ochi, iar pentru durere puteţi lua un medicament antiinflamator. Încercaţi să nu vă frecaţi ochii, ceea ce ar putea provoca mai multă iritare, şi evitaţi să vă machiaţi până când vă vindecaţi.
Ochelarii de soare sunt esenţiali, ei protejând ochiul şi zona sensibilă periocular[. În general lentilele din plastic (în special cele din policarbonat) oferă protecţie superioară celor din sticlă (sticlă obişnuită permite trecerea razelor UV).
Chiar dacă ochii se vindecă relativ repede în cazul arurilor slore, celule au fost deja afectate, iar acest lucru înseamnă că pot apărea probleme în viitor, cum ar fi cataracta sau dezvoltareavunor formaţiuni benigne.
FOTO Shutterstock