8 martie 2019. Oferă-i mamei tale un cadou de neuitat

6 martie 2019   Casă și Grădină

Pentru mulţi, 8 martie - Ziua Femeii coincide şi cu Ziua Mamei. Este o zi în care femeile sunt sărbătorite şi preţuite pentru realizările lor. 

Dacă vrei ca ziua de 8 martie 2019 să fie una deosebită pentru mama ta, atunci ar trebui să alegi şi un cadou pe măsură. Unul care să se potrivească cu personalitatea şi preferinţele ei, dar şi care să exprime preţuirea, iubirea şi respectul pe care i le porţi. Misiune destul de grea, dar nu imposibilă!

Nu ştii ce să alegi? Îţi dăm noi câteva idei de cadouri inedite pentru mama de 8 martie

O geantă care să se potrivească cu ţinutele mamei tale şi cu încălţările ei ar fi un cadou extraordinar. Poţi alege şi un model mai diferit sau o culoare îndrăzneaţă. E un cadou practic, de care sigur se va bucura. 

Achiziţionează o ramă foto sau un album pe care să îl umpli cu fotografii cu voi, fotografii de familie sau chiar şi fotografii haioase. 

Dacă mama ta e preocupată de machiaj şi nu iese nearanjată din casă, de ce să nu îi completezi colecţia de farduri de pleoape sau rujuri cu nişte produse de calitate? Dacă ai noroc să găseşti reduceri la magazinele de cosmetice, atunci nu rata această ocazie. 

Dacă tot e 8 martie, Ziua Femeii, de ce să nu vă răsfăţaţi amandouă? Ia-o pe mama ta şi oferiţi-vă o zi la spa. Este un cadou inedit atât pentru ea, cât şi pentru tine! 

Citeşte şi: Horoscop Ziua Femeii. Ce ţi-au rezervat astrele pentru ziua de 8 martie

Ce zici de o bijuterie drăguţă din argint sau aur pe care mama ta să o poarte mereu, cu gândul la tine? Luna mărţişorului e perfectă pentru o bijuterie, mai ales că le vei găsi peste tot. 

Totodată, un ceas este un cadou care se potriveşte oricărei ocazii. Alege unul care să-i definească stilul vestimentar şi personalitatea.

Citeşte şi: Mesaje si urari de 8 Martie pentru toate femeile din viata ta. Cele mai frumoase cuvinte pe care le poti adresa

Nici cadourile pentru casă nu ar trebui uitate, mai ales dacă mamei tale îi place să gătească. Oferă-i un set de farfurii deosebit, un platou frumos care să îi pună în valoare preparatele sau un set de ceşti care îi va reaminti de tine de fiecare dată când îşi bea cafeaua. 

Dacă mama ta are o colecţie impresionantă de cărţi, ar trebui să te gândeşti să îi dăruieşti una sau mai multe. Trebuie doar să ştii ce gen de cărţi îi plac.

Sursă foto: pinterest, pixabay.com

Mai multe