Câinii pot să adulmece cancerul?

26 octombrie 2011   Casă și Grădină

Cercetătorii germani au descoperit că cel mai bun prieten al omului nu numai că îi ţine tovărăşie stăpânului şi-i alungă momentele de tristeţe, dar îl şi poate avertiza în caz de o boală gravă, cum ar fi cancerul.

Câinii ar putea fi folosiţi pentru identificarea persoanelor care suferă de cancer pulmonar,potrivit unui studiu publicat în European Respiratory Journal. Oamenii de ştiinţă germani de la Spitalul Schillerhoehe susţin că aceste animale pot detecta tumorile cancerose,cu ajutorul simţului mirosului,cu o precizie de 71%.

Cu toate acestea,nu se cunosc procedeele sau substanţele chimice pe care le identifică câinii care adulmecă. În plus,datele obţinute n-au furnizat informaţii despre rasa de câine cea mai eficientă în acest sens sau despre cum ar trebui întreţinut câinele pentru ca animăluţul să-şi atenţioneze din timp stăpânul.

Au fost testate trei grupuri de pacienţi,dintre care 110 voluntari erau sănătoşi,60 de persoane sufereau de cancer pulmonar,iar 50 erau diagnosticaţi cu boală pulmonară cronică.

Subiecţii au expirat într-un tub care a absorbit mirosul din aer. Ulterior,tuburile au fost adulmecate de câini şi aceştia s-au aşezat în faţa celor care conţineau respiraţia persoanelor bolnave de cancer pulmonar.

Mai multe