Ce boli pot avea pisicile

28 iulie 2011   Casă și Grădină

Se spune că pisica are nouă vieţi. Asta nu înseamnă că nu se poate îmbolnăvi, iar unele dintre cele mai frecvente afecţiuni sunt cele ale pielii.

Pisicile sunt animale foarte curate,„atente” cu igiena personală. Ele petrec 50% din timp cu îngrijirea blăniţei. Cu toate acestea,pot contacta frecvent diverse boli de piele cauzate fie de paraziţi,fie de alergii.

Dermatoza favică

Este o boală foarte frecventă la pisici. Se localizează la nivelul botului şi al urechilor,dar cel mai des la baza ghearelor. Dacă nu iei măsuri din timp,boala poate evolua până la căderea ghearelor şi chiar a falangelor. Pe piele apar cruste şi,pe măsură ce boala evoluează,părul cade în zonele respective. „

Responsabile” cu transmiterea bolii sunt rozătoarele. Profilaxia se face prin menţinerea curăţeniei zonelor în care circulă pisica şi prin eliminarea rozătoarelor. Tratamentul este de durată,se face atât local,cât şi intern şi numai la recomandarea medicului veterinar.

Alergiile pisicilor

Poate ţi se va părea ciudat,dar şi pisicile pot fi alergice la diverşi agenţi,cum ar fi praful,polenul,diverse substanţe din alimente,muşcăturile insectelor.

Diagnosticul este destul de greu de stabilit,trebuie să-ţi urmăreşti cu atenţie pisica astfel încât imediat ce observi că apar simptomele (mâncărime,scărpinat şi spălat foarte des) să faci legătura cu ce anume a mâncat sau ce alţi factori au putut avea efect alergen.

După identificarea „sursei”,dacă este vorba despre un aliment,elimină-l. Dacă sunt factori externi (polen,praf etc.),medicul veterinar va recomanda tratamentul adecvat.

Atenţie la purici!

Cel mai des întâlnite ­boli ale pielii la pisici sunt de fapt ­alergii la muşcăturile paraziţilor externi (purici,căpuşe,păduchi) sau micoze localizate în urechi.

Atacul paraziţilor externi se intensifică în timpul verii,de aceea este bine să deparazitezi periodic pisica şi să-i verifici blăniţa. O baie pe lună este binevenită,chiar dacă îţi va fi mai greu s-o convingi şi pe ea de acest lucru.

Ia-mă acasă!

Două pisicuţe nostime,drăgălaşe şi jucăuşe,de ­circa 3 luni,caută stăpâni iubitori. Dacă vrei să‑ţi umpli casa de voioşie,să primeşti afecţiune necondiţionat şi să ajuţi un sufleţel inocent,sună la 0723.613.221 (Anne Maria).

Mai multe