Ce efecte are folosirea zilnică a telefonului asupra sănătăţii
Dacă întrebi astăzi pe cineva care este obiectul la care nu ar renunţa pentru nimic în lume, telefonul ar fi, probabil, pe primul loc. Mulţi dintre noi am devenit dependenţi de telefoane şi tot ce înseamnă tehnologie, dar această nevoie are efecte negative asupra sănătăţii noastre, potrivit experţilor.
Îţi obosesc ochii
Pe lângă calculator şi televizor, mulţi dintre noi petrecem foarte mult timpul în fiecare zi, uitându-ne în ecranul telefonului. Acest lucru duce la obosirea ochilor şi la suprasolicitarea muşchilor oculari. Folosirea excesivă a gadget-urilor provoacă simptome ca ochi roşii sau uscaţi, precum şi dureri de cap. Iar lumina albastră pe care o emit acestea este dăunătoare, deoarece produce sensibilitate. Este recomandat să aplici regula 20/20/20: faci o pauză la fiecare 20 de minute, timp de 20 de secunde şi te uiţi la ceva care este la cel puţin 20 de metri distanţă faţă de tine.
Te doare gâtul
Fie că scrii un mesaj sau te uiţi la o poză, fie dai un scroll să vezi ce mai e nou postat pe reţelele sociale, involuntar te înclini înainte sau ţii capul în poziţii incomode pentru perioade lungi de timp, ceea ce afectează gâtul şi umerii şi apoi apare durerea.
Scade nivelul de oxigen transportat la creier
Pe lângă durerea de gât şi de umăr, posturile incomode pot provoca alte probleme de sănătate, inclusiv scăderea nivelului de oxigen care trebuie să ajungă la creier. Postura incorectă adoptată împiedică capacitatea plămânilor să se extindă, afectând astfel funcţia pulmonară. Inhalarea de mai puţin oxigen suprasolicită inima, care trebuie să trimită mai mult oxigen, care este transportat de sânge în tot corpul, inclusiv la creier.
Afectează calitatea somnului
Folosirea telefonului mobil înainte de culcare poate avea efecte adverse. Privind în telefon, nu numai că menţii creierul activ, ci acest lucru afectează şi nivelul de melatonină (homonul care induce starea de somn), ceea ce înseamnă că somnul îţi este tulburat. Evită să foloseşti seara telefonul cu cel puţin o oră înainte de a te băga în pat.
Deconectează-te de telefon şi toate reţelele de socializare
Dacă petreci prea mult timp stând cu ochii în telefon, poate că ar fi timpul să iei o pauză. Cum faci asta? Ei bine, atunci când mergi la o cină, la mall sau la serviciu, lasă telefonul în geantă şi uită de el. La început va fi greu, dar în cele din urmă te vei obişnui. Poţi începe să practici meditaţie sau yoga şi, de ce nu, să faci antrenemant fizic sau dans. Există foarte multe modalităţi alternative de a petrece timpul.
Credit foto: www.surepointspy.com