Cum de vorbesc papagalii?

1 iulie 2019   Casă și Grădină

De la un simplu „Bună! Ce faci?“ la dorinţe greu de refuzat – „Faci o cafea, dragă?“ – şi chiar la ameninţări – „O chem pe mama pe la noi“ – papagalii vorbitori reproduc ce aud cel mai des la cei din jur. Uneori, pot deveni incomozi pentru că dezvăluie chiar secrete sau frustrări. De unde au, însă, această abilitate extraordinară?

De câte ori n-ai auzit pe cineva spunând „Dacă animalele ar putea vorbi...“. Ei bine, papagalii pot, numai că nu o fac pentru a face conversaţie, ci doar au abilitatea de a reproduce cuvinte. Sunt peste 350 de specii de papagali în lume, iar majoritatea au darul vorbirii. Şi nu sunt singurii. Ciorile, corbii, păsările colibri şi alte zburătoare pot imita sunete umane, inclusiv cuvinte, atâta doar că papagalii o fac cel mai bine. De altfel, păsările sunt singurele creaturi care pot reproduce limbajul uman.

Secretul stă în ciripit

Cam jumătate din toate speciile de păsări ale Planetei cântă, învăţând „melodii“ de la alte păsări. Cercetătorii care le-au studiat ani de-a rândul au ajuns la concluzia că ele au, la nivelul creierului, o zonă care se numeşte „sistem de cântec“. În interiorul acestui sistem se află o porţiune numită „nucleul interior“,  esenţială în procesul prin care păsările învaţă să cânte. Papagalii au chiar un avantaj: în sistemul lor de cântec, au o parte, în plus, un aşa-zis „înveliş exterior“, care  îi ajută să dezvolte capacităţi sporite de imitare a sunetelor. Aceeaşi regiune a creierului controlează şi mişcarea, ceea ce explică de ce unii papagali învaţă să şi danseze pe muzică.

În plus, papagalii sunt fiinţe sociale, ceea ce înseamnă că vor să se integreze în comunităţile de zburătoare din preajma lor. De aceea, în sălbăticie, fac acest lucru imitând ciripitul altor păsări. La fel se întâmplă şi când ajung în preajma oamenilor. Din dorinţa de a se pune bine cu familia, învaţă să scoată aceleaşi sunete ca aceştia, adică cuvinte. Anumite specii de papagali, cum ar fi Griul African, au dat chiar dovadă de o inteligenţă superioară, echivalentă cu cea a unui copil de cinci ani. Prin antrenament, unii papagali au învăţat sensul cuvintelor, numele mâncării lor favorite sau chiar să numere până la opt.

Subiecte de conversaţie

Desigur, nu toţi papagalii vorbesc la fel de bine sau la fel de mult. Unii au o voce mai blândă, aproape şoptind cuvintele, alţii ţipă ce au de spus din toţi plămânii. De asemenea, sunt papagali care nu imită doar cuvintele, ci şi accentul. Dacă, de exemplu, le vorbeşti peltic, vor răspunde şi ei tot peltic. Unele specii au chiar abilitatea de a asocia anumite cuvinte cu activităţi. De pildă, dacă le urezi „bună dimineaţa“ în fiecare dimineaţă, vor înţelege că aceste cuvinte se spun doar în orele matinale. Sunt şi papagali cu o memorie extraordinară, capabili să înveţe de la câteva sute la câteva mii de cuvinte. Griul African a uimit, însă, lumea ştiinţei, cu abilităţile sale de a asculta o discuţie între oameni, a înţelege despre ce e vorba şi de a „conversa“ şi el pe aceeaşi temă. Altfel spus, cu un papagal Gri African poţi discuta la fel de bine ca şi cu un copil de doi sau de trei ani. Alte specii vorbăreţe sunt Marele Alexandru, papagalul Amazonian, Kakadu şi Peruşii.

Lecţii de lingvistică

Ca şi în cazul copiilor, cu cât şcolirea papagalului începe la o vârstă mai fragedă, cu atât învaţă mai repede şi mai multe cuvinte, expresii şi propoziţii scurte. Şi, tot asemenea copiilor, papagalii sunt foarte curioşi să afle cât mai multe despre mediul în care trăiesc şi să imite sunetele pe care le aud în acest mediu. Pe de altă parte, papagalii reproduc doar cuvintele care li se par interesante. Deci, dacă cineva stă în faţa păsării ore în şir, în fiecare zi, spunând aceleaşi cuvinte, capricioasa zburătoare le va repeta doar dacă îi plac sau dacă le asociază cu anumite activităţi. De asemenea, cercetătorii au observat că papagalii au dificultăţi în rostirea literei „s“. În general, majoritatea speciilor pot imita cuvinte chiar şi după câteva ore de la auzirea lor în mod repetat.

Ştiai că ...

... cel mai faimos papagal din lume a fost Alex? Acesta a trăit, timp de 30 de ani, în casa Irenei Pepperberg, cercetătoare la Universitatea Harvard din SUA. Alex a reuşit să înveţe să numere până la opt, să stăpânească un vocabular de peste 150 de cuvinte, să recunoască şapte culori şi să identifice 35 de obiecte diferite. Irene spunea despre el că are capacitatea intelectuală a unui copil de cinci ani şi inteligenţa emoţională a unuia de doi ani.

Mai multe