Cum scapi de mirosul de mâncare din casă. Soluțiie care îl captează!

7 august 2024   Casă și Grădină

Prăjelile, mâncărurile cu sos și inclusiv o simplă omletă sunt alimente care pot lăsa o aromă intensă în bucătărie, chiar și la câteva ore după ce au fost gătite. Prin urmare, îți spunem ce să faci pentru a scăpa de mirosul de mâncare din casă! 

Mirosurile de mâncare gătită, mai ales alimentele prăjite, pot pătrunde în suprafețele din bucătărie, ceea ce înseamnă că sunt eliberate în timp. Mai mult, dacă ușile nu sunt închise corespunzător, se pot răspândi în toată locuința. Deși este inevitabil să eviți mirosul de mâncare, în special dacă îți place să gătești sau să mănânci la domiciliu, îți spunem cum să scapi de el în mod eficient. 

Deschide ferestrele, dar ține ușa închisă

De fiecare dată când gătești, este necesar să ții cel puțin o fereastră din bucătărie deschisă sau să pornești ventilatorul, mai ales, dacă ai o bucătărie deschisă, de tip open-space. Într-o astfel de situație, mirosul nedorit este absorbit de covoare, perdele, canapele, perne și alte suprafețe, ceea ce înseamnă că vei scăpa mai greu de el, spre deosebire de situația bucătăriei închise. Dacă ai ușă în bucătărie, asigură-te că stă închisă pe tot parcursul gătitului. 

Spală imediat vasele 

Cu cât mâncarea stă mai mult în aer liber, cu atât mirosul ei are timp să se infltreze în aer. Prin urmare, spală imediat toate vasele în care ai gătit și zonele murdare! În ceea ce privește uleiul prăjt, pentru a-i păstra mirosul în interior, acoperă tigaia cu un capac și lasă-l într-o zonă ventilată. 

Captează moleculele de miros 

Pe lângă măsurile menționate anterior, alternativ poți folosi produse care captează moleculele de miros. Acestea conțin compuși chimici, numiți ciclodextrine, care literalmente „prind‟ mirosul și îl neutralizează. O altă opțiune este reprezentată de cărbunele activ, care poate fi folosit cu ajutorul purificatoarelor de aer. 

Folosește oțet de mere 

Un alt ingredient care absoarbe eficient mirosul de mâncare este oțetul de mere. Una dintre metodele care te ajută să pui oțet de mere într-un bol deschis lângă aragaz în timpul gătirii. Ideal este să îl lași în bucătărie câteva ore sau pe parcursul nopții. După ce ai terminat de gătit, toarnă într-o cratiță mică o jumătate de cană de oțet cu o cană cu apă și lasă să fiarbă la foc mic spre mediu, timp de 10-15 minute. Acidul acetic din oțet va acționa rapid și va neutraliza mirosurile din locuință! 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe