Curiozităţi despre florile de mac

11 iunie 2015   Casă și Grădină

Câmpurile pline de maci sau pâlcuite cu aceste fragile plante sunt atât de frumoase încât mulţi pictori le-au dedicat operele lor pentru a le face memorabile.

Imprimeuri,pălării de vară,poşete cochete şi eşarfe cu maci – toate au un aer de prospeţime şi veselie pe care această floare – de obicei roşie,dar parcă şi mai frumoasă galbenă,roz sau albastră – îl dă cu generozitate locului unde creşte.

Macul roşu de câmp

Are câte o floare cu patru petale – lungimea petalelor fiind cuprinsă între 4-6 cm,pe fiecare ramificaţie a tulpinii – şi creşte spontan. Înfloreşte din luna mai până în iulie. Tulpina îi este dreaptă,acoperită cu firicele de păr. Petalele,numite şi paparoane,au virtuţi terapeutice şi sunt folosite în fitoterapie,restul plantei fiind toxic.

Macul de grădină

Se întâlneşte în România ca specie cultivată. Este mai robust decât cel sălbatic,iar seminţele lui sunt utilizate în industria alimentară. Cât de bune sunt produsele de cofetărie şi patiserie care folosesc în reţete seminţele de mac! Macul este folosit ca plantă ornamentală,dar şi ca ingredient în produsele farmaceutice (calmează toate durerile corpului,deşi iniţial dă o stare de agitaţie,şi poate să creeze dependenţă).

Ştiai că…

... opiul natural este o substanţă pe care macul o secretă când capsulele verzi sunt incizate? Din opiu se obţine papaverină,codamină,narcotină,dar şimorfină,tebaină,oripavină şi codeină. Morfina este alcaloidul predominant în toate tipurile de mac cultivate în scopuri farmaceutice. Opiul este menţionat în documentele chinezeşti încă din perioada dinastiei Tang (anii 600–700). De altfel,mulţi împăraţi ai Chinei obişnuiau să consume opiu,aşa cum arăta şi cunoscuta peliculă „Ultimul Împărat“ – un film care merită văzut sau re-văzut! Mai târziu,în Grecia Antică şi în Imperiul Roman,acesta se folosea ca analgezic,pentru diverse afecţiuni.

Atenţie!

Folosirea capsulelor de mac uscate,pentru gargară sau ca infuzie din fructe uscate de mac,în scop calmant sau ca somnifer,este deosebit de periculoasă,cauzând numeroase intoxicaţii grave. În România,pe vremuri,se foloseau deseori capsulele de mac,sub formă de ceai,pentru a linişti şi adormi bebeluşii,lucru nociv şi contraindicat pentru consecinţele grave asupra dezvoltării normale a copiilor.

Mai multe